Amazon (fluviu)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Fluviul Amazon
Codul Râului
Amazonul în zona Manaus (Imagine din satelit  – Sursă - NASA)
Date geografice
Zonă de izvorâre	Nevado Mismi, Peru
Cotă la izvor	5.597 m
Punct de izvorâre	{{{punct-izvor}}}
Emisar	Oceanul Atlantic
Cotă la vărsare	0 m
Punct de vărsare	Ecuator
Diferenţă de altitudine	5.597 m
Date hidrologice
Bazin de recepţie	7.050.000 km²
Lungimea cursului de apă	6.440 km
Debit mediu	219.766 m³/s
Debit maxim înregistrat	m³/s
Debit minim înregistrat	m³/s
Date generale
traversate
Localizare
Afluenţi
Afluenţi de stânga
Afluenţi de dreapta
Principalele localităţi traversate	Manaus şi Belem, Brazilia
Principalele baraje
Principalele porturi
Principalele poduri
Alte obiective	{{{alte-obiective}}}
Harta bazinului fluviului Amazon
modifică acest cadru

Amazonul este fluviul cu cel mai mare debit hidrografic din lume, care înregistrează la vărsare în estuarul său valoarea de 219,000 m³/s, respectiv fluviul cu cel mai extins bazin hidrografic din lume (6,915,000 km²), acoperind cinci ţări ale Americii de Sud: Brazilia (62.4%), Peru (16.3%), Bolivia (12.0%), Columbia (6.3%) şi Ecuador (2.1%). Fluviul Amazon, la fel ca Dunărea, curge de la vest spre est, paralel cu Ecuatorul.

Cuprins 1 Geografie 1.1 Izvoarele 1.2 Cursul superior 1.3 Cursul inferior 2 Debitul 3 Navigaţia 4 Clima 5 Economia 6 Cele mai lungi fluvii şi râuri ale sistemului fluvial al Amazonului 7 Vezi şi 8 Legături externe

[modifică] Geografie

[modifică] Izvoarele

Amazonul ocupă locul doi în lume, după Nil, în lungime, dar este cel mai mare curs de apă dulce al Terrei datorită a două caracteristici de bază debitul de apă şi suprafaţa bazinului hidrografic.

Izvoarele Amazonului se găsesc în masivul peruan Nevado Mismi, la 175 km de Oceanul Pacific, la 190 km nord-vest de lacul Titicaca şi la 110 km nord de oraşul peruan Arequipa, găsindu-se pe râul Apurimac, care este afluentul lui Ucayali, care la rândul său este afluent al Amazonului. Determinarea izvoarelui marelui fluviu au fost fost stabilite în 1971 de către expediţia condusă de Loren McIntyre şi confirmate de alte surse, printre care se pot menţiona National Geographic.

Se poate menţiona că descoperirea izvoarelui Amazonului se făcea după 471 de ani de când spaniolul Vicente Yanez Pinzon descoperise, în 1500, gura fluviului ale cărui ape transformau porţiunea alăturată Oceanului Atlantic într-o Mar Dolce (Marea Dulce).

Amazonul propriu-zis începe de la confluenţa celor doi mari afluenţi Ucayali şi Maranon, care se unesc în amonte de localitatea Iquitos; până la unirea cu apele celui mai mare afluent de pe stânga - Rio Negro, care se produce la Manaus, Amazonul se numeşte Solimoes. În limitele bazinului intră versanţii estici ai Anzilor, o parte din Podişul Guianei, partea nordică şi centrală Podişului Braziliei şi Amazonia, cea mai mare câmpie din lume. Cea mai mare parte a cursului se desfăşoară între Ecuator şi 5º latitudine sudică, cu consecinţe foarte importante în clima regiunii şi pentru regimul de scurgere fluviului.

[modifică] Cursul superior

Cursul superior, reprezentat prin Ucayali şi Maranon, se înscrie în regiunea muntoasă, andină, cu văi înguste, îndeosebi a Maranonului, care curg paralel cu ţărmul Pacificului pe o vale de natură tectonică, cu pante mari, ceea ce conferă râurilor viteze de scurgere mari în comparaţie cu cele din Câmpia Amazoniei. Amazonia, care are o lungime, de la vest la est, de 4 380 km, o pantă extrem de mică - 0,003 % (la vest 160 m. alt. şi la est 0 m), corespunde unei zone de subsidenţă în care s-a acumulat un volum enorm de sedimente (circa 4 000 m grosime). Râurile afluente, la ieşirea din podişurile vecine, constituite din roci dure, formează numeroase cascade şi repezişuri care le conferă un potenţial hidroenergetic ridicat.

Cu toate că forma bazinului se poate asemăna cu o frunză în care nervura principală (Amazonul) colectează numeroşi afluenţi pe ambele părţi, se poate remarca o disimetrie evidentă - în sensul că pe partea dreaptă (din sud) vin mai mulţi afluenţi şi destul de mari (de la vest la est Jur, Purus, Madeira, Tapajos, Xingu şi, discutabil, Tocantins), în comparaţie cu partea stângă (Napo, Ica-Putimayo, Jupura, Rio Negro). Se estimează că Amazonul colectează circa 1000 afluenţi mai importanţi, dintre care 20 au peste 1500 km lungime fiecare. Între Manaus şi Anzi, Amazonia are forma unei pâlnii largi de 2 000 km, limitată la sud de Madeira şi la nord de Rio Negro. Panta foarte scăzută în această parte favorizează divagarea apelor, formând un păienjeniş de meandre, braţe moarte, grinduri instabile. Lăţimea apelor Amazonului propriu-zis are 2 km la Iquitos şi 5 km către Manaus, iar adâncimea apei între 20 şi 50 m. În aval de Manaus, datorită apropierii podişurilor Guianei şi Braziliei, lăţimea Câmpiei Amazonia se restrânge în unele locuri la 200-300 km, determinând şi un proces de eroziune pe verticală mai mare, fapt ce conduce la o adâncime maximă a apei în albie, la Obidos, de circa 80 m.

[modifică] Cursul inferior

În sectorul inferior, către Oceanul Atlantic, la circa 400 kilometri după confluenţa cu Xingu, râul se împarte în mai multe braţe (furos), separând insule care se constituie într-o deltă de un tip aparte (cea mai mare din lume, de circa 100 000 km²). Această deltă este limitată la nord-vest de braţul principal, Amazonul propriu-zis, iar la sud-est de braţul Para în care se varsă apele râului Tocantins. Dintre insulele cele mai importante incluse în aşa-zisa deltă menţionăm: Grande de Gurupa, Caviana, Janaucu, Mexiana şi Marajo, cea mai mare (40 154 km2). Apele braţului Para cu cele ale lui Tocantins formează estuarul numit Bahia de Marajo, pe malul căruia se găseşte portul Belem, fondat în 1616, cel mai important pentru navigaţia de pe Amazon. Lăţimea albiei, în cursul inferior, variază între 15 şi 20 km, iar înainte de deltă între 80 şi 150 km, adâncimea apelor scade la 20-25 m, dar suficientă pentru navigaţia vaselor de tonaj maritim.

Situat în zona ecuatorială, cu afluenţi în ambele emisfere, regimul de scurgere este uniform tot timpul anului. În timpul verii boreale aduc ape bogate râurile de pe partea stângă, iar în vara australă cele de pe dreapta. Totuşi, datorită numărului mare de afluenţi din emisfera australă, în august - septembrie, când râurile de aici au apă mai puţină, se înregistrează ape scăzute pe Amazon. Sunt şi situaţii, cu totul excepţionale, când apele mari din cele două emisfere se suprapun producând inundaţii catastrofale.

[modifică] Debitul

Informaţiile provenind din surse autorizate despre cantitatea de apă e care o transportă Amazonul sunt, totuşi, destul de diferite. Cu circa 309 ani în urmă, debitul mediu al râului era estimat la 70 000 m³/s: Ulterior, prin efectuarea altor măsurători, cifra s-a ridicat la 120 000 m³/s, iar după calculele Serviciului geologic al Statelor Unite, aceasta ar ajunge la valoarea colosală de 190 000 m³/s după confluenţa cu râul Xingu, corespunzând unui debit specific de 30,9 l/s·km². În lucrarea „World water balance and water resources of the Earth”, 1978, debitul mediu împreună cu Tocantins este estimat la 220 000 m³/s. Debitul maxim ar fi de aproximativ 300 000 m³/s, iar cel minim de 70 000 - 80 000 m³/s. Potrivit valorii debitului mediu, Amazonul ar deţine 17-19 % din scurgerea medie a râurilor Terrei.

Corespunzător acestei cantităţi de apă este şi cea de aluviuni, care se apreciază la un miliard de tone pe an. Această cantitate enormă de aluviuni este împrăştiată în Oceanul Atlantic sub forma unui uriaş evantai, în faţa gurilor Amazonului, până la circa 300 km în larg. În interiorul bazinului sunt afluenţi care aduc ape încărcate cu aluviuni galbene, numiţi şi brancos şi râuri cu ape negre drenate din mlaştini, numite rios negros. Cel mai tipic este afluentul cel mai mare de pe stânga, numit Rio Negro. După confluenţa acestuia cu Amazonul la Manaus, apele negre curg alături de cele gălbui-roşcate fără să se amestece pe multe zeci de kilometri. În timpul apelor mari, nivelurile fluviului şi ale afluenţilor cresc cu 15 - 20 m, rupând maluri, smulgând arborii şi locuinţele indienilor, purtându-le încet spre ocean. Datorită pantei mici şi a revărsării laterale, deplasarea apelor se face extrem de încet, încât de la Tabatinga la Obidos cei 1 400 km sunt parcurşi în două luni, această imensă masă de apă fiind, pe drept cuvânt, numit o adevărată "mare în mers". Un fenomen cu totul deosebit care se produce pe Amazon, numit de localnici pororoca este efectul fluxului marin care pătrunde în sus pe fluviu, provocând valuri puternice ce ajung uneori până la Santarem, la 1 000 km în interior. În estuarul larg de peste 200 km şi lung de 350 km pororoca are efecte distrugătoare asupra ţărmului, îngreuiază navigaţia spre ocean şi chiar descărcarea apelor. Pororoca, alături de inundaţii, sunt două fenomene care schimbă continuu configuraţia malurilor şi a tuturor gurilor de vărsare ale afluenţilor până la Manaus.

Potenţialul hidroenergetic al Amazonului, cu toţi afluenţii, apreciat la 280 mil. kW, este foarte puţin folosit până în prezent.

[modifică] Navigaţia

Navigaţia pe Amazon şi afluenţii săi însumează circa 50 000 km, pe fluviu aceasta practicându-se cu vase de tonaj maritim până la Manaus şi cu vase mai mici, pe 4 200 km, până la cascada Pongu de Manscriche, situată pe Maranon, la ieşirea acestuia din Anzi.

[modifică] Clima

Clima bazinului Amazon este caldă şi umedă în cea mai mare parte şi mai uscată în Anzi, cu temperaturi între 23 şi 28°C, în medie (variaţii mici în timpul anului şi ceva mai mari de la zi la noapte), precipitaţii bogate (1 500-3 000 mm/an), cu remarcarea unui sezon ploios şi unul mai uscat (care se accentuează către nord şi sud în regiunea podişurilor), creează condiţiile cele mai favorabile dezvoltării unei vegetaţii luxuriante, de tip ecuatorial care se suprapune Câmpiei Amazoniei, formând un adevărat "ocean verde” - cel mai mare din lume - cu un rol foarte important în reglarea condiţiilor de circulaţie ale maselor de aer şi, respectiv, a umezelii pentru continentul sud-american şi chiar pentru Terra. Singurele perturbări în desfăşurarea regulată a circulaţiei aerului şi temperaturii sunt valurile de aer rece (friagens), care pătrund din sud, producând scăderi bruşte de temperatură.

[modifică] Economia

Amazonia reprezintă în prezent - din punct de vedere al exploatării resurselor sale - un obiectiv prioritar pentru Brazilia, Bolivia, Peru şi Columbia. Astfel, în 1966, s-a înfiinţat „Comisia Superioară pentru Dezvoltarea Amazoniei” (SUDAM), care a elaborat, în 1970, „Programul pentru integrare naţională” (PIN), ce are ca obiective principale: realizarea şoselei transamazoniene (6 300 km), a cărei construcţie a început deja, precum şi colonizarea zonei. În 1974 Programul Polamazonia a selectat deja 15 areale cu potenţial ridicat agricol şi minier. Ofensiva asupra Amazoniei continuă, cu consecinţe imprevizibile asupra echilibrului ecologic propriu şi asupra influenţei pe care Amazonia viitorului o poate avea asupra unor procese majore climatice şi de mediu la scară planetară.

[modifică] Cele mai lungi fluvii şi râuri ale sistemului fluvial al Amazonului

1. 6,440 km - Amazon, America de Sud
2. 3,379 km - Purus, Peru / Brazilia, (2,948 km) - (3,210 km)
3. 3,239 km - Madeira, Bolivia / Brazilia
4. 2,820 km - Yapura, Columbia / Brazilia
5. 2,750 km - Tocantins, Brazilia, (2,416 km) - (2,640 km)
6. 2,575 km - Araguaia, Brazilia (afluent al Tocantins)
7. 2,410 km - Juruá, Peru / Brazilia
8. 2,250 km - Negro, America de Sud
9. 2,100 km - Xingu, Brazilia
10. 1,900 km - Tapajós, Brazilia
11. 1,749 km - Guaporé, Brazilia / Bolivia (afluent al Madeira)
12. 1,575 km - Içá (Putumayo), America de Sud
13. 1,415 km - Marañón, Peru
14. 1,300 km - Iriri, Brazilia (afluent al Xingu)
15. 1,240 km - Juruena, Brazilia (afluent al Tapajós)
16. 1,200 km - Tapajós, Brazil
17. 1,130 km - Madre de Dios, Peru / Bolivia (afluent al Madeira)
18. 1,100 km - Huallaga, Peru (afluent al Marañón)

[modifică] Vezi şi

• Listă de fluvii din America

[modifică] Legături externe

• Amazonia