Aliterație

Aliterația (latină alliteratio, franceză allitération) este o figură stilistică rezidând în repetarea anumitor vocale, consoane, ori grupuri de sunete.

Exemple:

«Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate, / Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc / Ș-ale valurilor mândre generații spumegate / Zidul vechi al mânăstirii în cadență îl izbesc.» (Umbra lui Mircea. La Cozia, de Grigore Alexandrescu).

«Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, / Orizonu-ntunecându-l, vin săgeți de pretutindeni, / Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie...» (Scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu).

«Voinicii cai spumau în salt;/ Și-n creasta coifului înalt / Prin vulturi vântul viu vuia, / Vrun prinț mai tânăr când trecea / C-un braț în șold și pe prăsea / Cu celălalt.» (Nunta Zamfirei de George Coșbuc).

Bibliografie

• M. Anghelescu, M. Apolzan, N. Balotă, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Gh. Ceaușescu, M. Duță, R. Hîncu, A. Mitescu, G. Muntean, M. Novicov, Dinu Pillat, Al. Săndulescu, Roxana Sorescu, Marian Vasile, Ileana Verzea, Mihai Voricu, Dicționar de termeni literari (coordonator: Al. Săndulescu), București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976.