Aliteraţie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Aliteraţia (latină alliteratio, franceză allitération) este o figură stilistică rezidând în efectele eufonic-imitative, îndeosebi, în vers, obţinute de către autor prin alegerea măiestrită a unor cuvinte în care se repetă anumite vocale / consoane, ori grupuri de sunete, „în sugestie onomatopeizatoare“, spre a face să reverbereze mai profund în receptor atmosfera / tensiunea poematică.

Sugestia este mai mult decât onomatopeică: induce lirico-semantic-sincretic, prin repetiţia vocalei închise posterioare bilabiale, „vocala dangătului de clopot mânăstiresc“ – în vecinătatea consoanei lichide / vibrante (l / r), ori a consoanelor nazale (m / n) –, nu numai huietul Văii Oltului la Cozia, ci şi „huietul istoriei“ de la războaiele dintre Traian şi Decebal, din bătăliile de la dava / castrul Arutela, de pe celălalt mal, dar cu vreo cinci sute de metri mai în amonte de Cozia, de la „posada“ de-aci, dintre cetate şi Muntele Basarab etc., ca lucrare sisifică a „mândrelor generaţii spumegate“, fie, acestea, ale valurilor râului, fie ale valurilor de pelasgo-thraco-daci / valahi: «Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate, / Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc / Ş-ale valurilor mândre generaţii spumegate / Zidul vechi al mânăstirii în cadenţă îl izbesc.» (Umbra lui Mircea. La Cozia, de Grigore Alexandrescu).

Uneori sugerează vâj-vij-ul desfăşurărilor „stihial-războince“ – «Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni, / Orizonu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni, / Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie...» (Scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu) –, dar şi majestuozitatea unor cavaleri, strămoşi descinzând din cei desemnaţi de romani prin sintagma Daci Magni (referindu-se la cei din Maramarisia / Maramureş, ori din Moldadava / Moldova de Nord): «Voinicii cai spumau în salt;/ Şi-n creasta coifului înalt / Prin vulturi vântul viu vuia, / Vrun prinţ mai tânăr când trecea / C-un braţ în şold şi pe prăsea / Cu celălalt.» (Nunta Zamfirei de George Coşbuc).

Rafinării stilistice ale aliteraţiei sunt: lambdacismul, polisigmismul, totimoşismul etc.

[modifică] Bibliografie

• Ion Pachia Tatomirescu, Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei..., Timişoara, Editura Aethicus, 2003, p. 12 sq.

• M. Anghelescu, M. Apolzan, N. Balotă, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Gh. Ceauşescu, M. Duţă, R. Hîncu, A. Mitescu, G. Muntean, M. Novicov, Dinu Pillat, Al. Săndulescu, Roxana Sorescu, Marian Vasile, Ileana Verzea, Mihai Vornicu, Dicţionar de termeni literari (coordonator: Al. Săndulescu), Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976.