Alex Mihai Stoenescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Alex Mihai Stoenescu (n. 2 octombrie 1953, București) este un istoric, scriitor și politician român.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Alex Mihai Stoenescu, fiul lui Ioan și Susula Catina, s-a născut la data de 2 octombrie 1953, la București într-o familie de intelectuali cu tradiție militară. Tatăl său, inginer și ofițer de aviație cu studii la Charlottenburg, îi impune un regim de viață sever, de educație germană, din care nu lipsesc lectura organizată (curente literare, genuri, specii) și preocuparea pentru istorie. A absolvit Facultatea de Istorie (1972) și Facultatea de Utilaj Tehnologic din București (1978).

Din 1979 începe să scrie proze scurte, care nu văd însă lumina tiparului.

La data de 15 iulie 1987, ca urmare a serviciilor aduse Securității, Stoenescu a devenit membru al Partidului Comunist[1].

După Revoluția din 1989 Stoenescu a părăsit Partidul Comunist ceea ce i-a înlesnit o scensiune rapidă în funcții de încredere:

  • 1991 - A fost numit secretar general de redacție la „Viitorul românesc", revista literară a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România;
  • 1992 - Consilier de presă al Ministrului Apărării, șeful Biroului de informare internațională din M.Ap.N.
  • 1997 - Subsecretar de stat în guvern (Departamentul Informațiilor Publice)
  • 1997-1998 - Șeful Direcției de Relații Publice a Armatei.

De asemenea, a îndeplinit funcția de director general-adjunct al Teatrului Național „I.L. Caragiale" din București (2003-2004). Este realizatorul documentarului istoric de televiziune „Nașterea unei națiuni". În anul 2006, a fondat Centrul de Istorie a Românilor „Constantin C. Giurăscu”.

Colaborator al Securității[modificare | modificare sursă]

Ca urmare a solicitării Directorului IRRD, Claudiu Iordache, CNSAS a inițiat în 2007 investigarea apartenenței lui Stoenescu la structurile fostei Securități din timpul regimului comunist[2]. CNSAS a răspuns solicitării Directorului IRRD, prin „Nota de constatare a Direcției Investigații CNSAS” Nr. DI/I/3164/14.10.2009, prin care este recunoscută calitatea lui A.M. Stoenescu de colaborator al Securității. „Recrutat înainte de Revoluție sub numele conspirativ „Gavrilescu Adrian”, istoricul Alex Stoenescu a primit bani de la Securitate”, [3][4]. Din datele Notei de constatare CNSAS, rezultă că sub numele de cod „Gavrilescu Adrian”, în calitatea sa de colaborator al Securității, Stoenescu a furnizat din 1984 în 1987 nu mai puțin de 70 de note informative[5]. Conform dosarului CNSAS, calitățile sale de informator sunt elogiate de superiorii ierarhici. Astfel, în data de 1 februarie 1986, căpitanul Sasu Dan, din Direcția a 2-a a Departamentului Securității Statului, raportează despre Stoenescu: „În perioada care a trecut de la recrutare, informatorul a desfășurat o activitate informativă corespunzătoare, desfășurată cu pricepere și pasiune, concretizată în 43 de informații scrise"[6]. Același căpitan Sasu Dan, un an mai târziu, îi reconfirmă lui Stoenescu calitățile de informator: „...Deosebit de dotat pentru activitatea de culegere de informații, cu spirit de inițiativă și multă promptitudine în îndeplinirea sarcinilor trasate"[7].

Stoenescu a declarat că această colaborare cu Securitatea s-a rezumat doar la expertize tehnice, efectuate în 1984, pe când lucra ca subinginer la o întreprindere din Băneasa[8].

Dosarul lui Stoenescu, întocmit de Direcția de Investigații a CNSAS, a fost trimis în decembrie 2010 Curții de Apel București, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, spre soluționare, dat fiind că CNSAS nu mai are drept de verdict în privința colaborării cu Securitatea ca poliție politică[9].

La data de 25.09.2012, Curtea de Apel Bucuresti a constatat, printr-o hotărare nedefinitivă, că numitul Stoenescu Mihai Alexandru a fost colaborator al securității.

Fostul redactor al postului de radio "Europa Liberă" Neculai Constantin Munteanu îl consideră pe Alex Mihai Stoenescu ca fiind ocupant al locului unu în topul său personal al celor mai scârboși informatori ai securității[10]

La data de 03.04.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Alex Mihai Stoenescu a fost colaborator al Securității și că acesta a făcut poliție politică.[11][12]

Activitate politică[modificare | modificare sursă]

În anul 1999, Stoenescu s-a aflat printre fondatorii Uniunii Forțelor de Dreapta și vice-președinte al acestei uniuni, de unde, în urma insuccesului la alegeri, a demisionat[13] în august 2000 pentru a se înscrie în PNL[14]. Pentru o scurtă perioadă de timp (octombrie 2006-martie 2007) a fost primvice-președinte, responsabil cu doctrina, al Partidului Noua Generație - Creștin Democrat, un partid politic de dreapta, creștin, naționalist și conservator, înființat la 20 martie 1999 de către un grup de 17 tineri licențiați în științe politice și juridice. La 10 ianuarie 2004, președinția partidului a fost preluată de George Becali[15], care l-a numit pe Stoenescu în grupul de istorici însărcinați să scrie „istoria adevărată a României”[16]. În noiembrie 2007 Stoenescu, l-a abandonat pe Becali, împreună cu un grup de membri[17]

Opiniile istorice[modificare | modificare sursă]

Stoenescu a colaborat la campania de reabilitare a regimului lui Ion Antonescu, prezentand o interpretare revizuită a datelor istorice.

Spre exemplu:

- Printre afirmațiile sale istorice, Stoenescu scrie în „Istoria loviturilor de stat din România", Vol. I - "Revoluție și francmasonerie", 2001” că Garda de Fier nu a fost incipient anti-semită, iar Corneliu Zelea Codreanu a devenit anti-semit ca o reacție față de poziția de stânga și pro-bolșevică a evreilor, iar legionarii nu au fost grupe de teroriști ci și-au riscat viața în apărarea altora, fapt denaturat de propaganda comunistă,
- În „Istoria loviturilor de stat din România” el a folosit ca sursă legitimă de informare date provenite din biroul de ștergere de urme și măsluire a istoriei din cadrul Ministerului Afacerilor Externe condus de Mihai AntonescuA, deși, ca istoric, cunoștea valoarea reală a acestor surse. De pe această bază el sugerează o complicată conspirație ungaro-germano-britanico-americano-evreiască, cu scopul de a discredita România în ochii lumii. El se bazează pe anchetele lui Mihai Antonescu conform cărora „se căutau, prin toate mijloacele, dovezi ale persecuției evreilor, că multe erau inventate, trucate sau mult exagerate și că ele erau imediat difuzate prin publicațiile germane pentru a arăta că România aplică programul nazist împotriva evreilor. Imaginile și informațiile — între care și diversiunea cu „masacrul de la Abator" — erau apoi preluate de presa britanică și americană, ilustrând aceeași temă defavorabilă României. Ancheta lui Mihai Antonescu a dus la ipoteza că întreaga acțiune este inițiată și condusă de Ungaria, cu scopul de a discredita România în ochii lumii.”[18]
- În cartea sa „Armata, Mareșalul și evreii” (1998), Stoenescu respinge „ipoteza legată de presupusul sifilis” de care ar fi suferit Mareșalul, punând la îndoială competența și onestitatea medicilor care l-au tratat: „Este o ipoteză pe care au lansat-o medicii în primul rând. ...Fiind vorba de dictatorul Antonescu, s-a folosit și acest amănunt pentru a justifica cumva reacțiile lui între care unele sunt într-adevăr de neînțeles sau reprezintă erori foarte grave. Consecințele unora dintre ele le tragem și astăzi.”[19].
- Tot acolo Stoenescu declară că Pogromul de la Iași a fost o acțiune exclusiv germană, deoarece Antonescu „cedase practic orașul suveranității trupelor germane, care au fost responsabile cu masacrul”. Această poziție a fost caracterizată de istoricul Michael Shafir ca un negaționism contorsionat al Holocaustului, prin aruncarea vinei asupra altora, respectiv, a germanilor[20].
- Stoenescu tratează în continuare și desfășurarea evenimentelor din Trenurile Morții, declarând că moartea miilor de evrei nu a fost intenționată și s-a datorat neglijenței. El adoptă și aici teza vehiculată de propaganda lui Mihai Antonescu, conform căreia cei care au fost îmbarcați în trenuri au fost comuniști care au atacat trupele române și germane[21][22].

Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

Istorie[modificare | modificare sursă]

  • "Armata, mareșalul și evreii", 1998;
  • "Istoria loviturilor de stat din România", Vol. I - "Revoluție și francmasonerie", 2001;
  • "Istoria loviturilor de stat din România", Vol. II - "Esecul democrației române", 2001;
  • "Istoria loviturilor de stat din România", Vol. III - "Cele trei dictaturi", 2002;
  • "Istoria loviturilor de stat din România", Vol. IV, part 1 - "Revoluția din Decembrie 1989 - o tragedie românească", 2004;
  • "Istoria loviturilor de stat din România", Vol. IV, part 2 - "Revoluția din Decembrie 1989 - o tragedie românească", 2005;
  • "Dinastia Brătianu", 2002;
  • "Interviuri despre revoluție", 2004;
  • "Afacerea Carol:intrigi și iubiri", 2004;
  • "Din culisele luptei pentru putere. 1989-1990: prima guvernare Petre Roman", 2006;
  • "De la regimul comunist la regimul Iliescu", Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu,2008;
  • "România postcomunistă: 1989-1991", 2008;
  • "În sfârșit, adevărul...", Generalul Victor Atanasie Stănculescu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, 2009;
  • „Cronologia evenimentelor din decembrie 1989”, 2009, Editura RAO[23]
  • „Istoria Olteniei”, 2011, Editura RAO[24]

Beletristică[modificare | modificare sursă]

  • Drumul Olandei (1991);
  • Câinii regăsiți (1992);
  • Patimile Sfântului Tommaso D'Aquino (1995);
  • Misiunea dominicană (1997);
  • Noaptea incendiului (2000).

Note[modificare | modificare sursă]

  • [A]De teama judecății puterilor democratice, care de la sfârșitul anului 1942 au avertizat că vor pedepsi cu asprime state și conducători care au luat parte la exterminarea populației civile, Mihai Antonescu, cu aprobarea lui Ion Antonescu, a inițiat o vastă acțiune secretă de falsificare, sustragere și înlocuire de documente incriminatorii pentru a minimaliza răspunderea regimului pentru crimele comise împotriva evreilor din România și Ucraina. Documentele false urmau să arunce vina în primul rând, pe germani și pe legionari, pentru execuțiile în masă comise de armată și jandarmerie la Iași, în Basarabia și în Ucraina. Falsificarea documentelor urmărea nu numai problema evreiască, ci și absolvirea post-factum a regimului de cealaltă mare crimă, înfeudarea țării intereselor germane, participarea la război dincolo de obiectivul național just al României - eliberarea celor două provincii românești ocupate de URSS în iunie 1940 - și de uriașele pierderi umane și materiale ale României în război. Echipa principală de falsificatori de documente a operat la Ministerul de Externe, dar o asemenea echipă a funcționat și la Ministerul de Interne și, în special, la Marele Stat Major[25].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Raport ce privește pe "Gavrilescu Adrian" din 04.08.1987, întocmit și semnat olograf de cpt. Sasu Dan, Dir. 2, Serv. 1, Bir. 2, Aprobată de col. Alexandru, Dir. 2, din Nota de constatare C.N.S.A.S., Direcția Investigații, Nr. DI/I/3164/14.10.2009, în Caietele Revoluției, loc.cit.
  2. ^ Adresa C.N.S.A.S. Nr. P1200/07, din 21 decembrie 2010, în Caietele Revoluției, p. 57, Editura IRRD, Nr. 1 (33)/ 2011, (ISSN 1841-6683).
  3. ^ Cristian Andrei, în ziarul Puterea, 12 decembrie 2010. [1]
  4. ^ Jipa, Roxana: Alex Mihai Stoenescu, turnătorul plătit care voia să ajungă ofițer, 14 decembrie 2010, Kamikazeonline.ro.
  5. ^ Nota de constatare C.N.S.A.S., Direcția Investigații, Nr. DI/I/3164/14.10.2009, în Caietele Revoluției (ISSN 1841-6683), Nr. 1 (33)/ 2011, Editura IRRD, pp. 58-65
  6. ^ Notă de analiză a informatorului „Gavrilescu Adrian” din 01.02.1986, op. cit.
  7. ^ Notă de analiză a informatorului „Gavrilescu Adrian” din 10.06.1987, întocmită și semnată olograf de ctp. Sasu Dan, Dir. 2, Serv. 1, Bir. 2, aprobată de lt. colonel Deaconu Ioan, Dir. 2, Serv. 1, șef serviciu și de col. Alexandru, Dir. 2, din Nota de constatare C.N.S.A.S., Direcția Investigații, Nr. DI/I/3164/14.10.2009, în Caietele Revoluției, Nr. 1 (33)/ 2011, Editura IRRD, p. 65
  8. ^ Corlatan, Mirela: Alex Stoenescu se prezinta: sursa „Gavrilescu", în Cotidianul.ro, 1 noiembrie 2006
  9. ^ Caietele Revoluției, Nr. 1 (33)/ 2011, Editura IRRD, p. 57. Cf. TV-net. ro: Dosarul lui Stoenescu trimis de CNSAS în Instanță
  10. ^ Neculai Constantin Munteanu - Top 5: Cei mai scîrboși informatori, 01 noiembrie 2011, Radio Europa Liberă
  11. ^ Istoricul Stoenescu, bunul prieten al Securității, 4 aprilie 2014, Virgil Burlă, Evenimentul zilei, accesat la 6 aprilie 2014
  12. ^ ÎCCJ: Istoricul Alex Mihai Stoenescu, colaborator al Securității, 3 aprilie 2014, RL Online, România liberă, accesat la 6 aprilie 2014
  13. ^ "Alex Stoenescu se inscrie in PNL", Ziua, August 14, 2000
  14. ^ "Mare agitatie in PNL", Ziua, 17 august 2000
  15. ^ „Gigi Becali, colindat pe „euroi"", Evenimentul Zilei, 16 decembrie 2006
  16. ^ „Elita lui Gigi", Cotidianul, 13 septembrie 2006, http://www.cotidianul.ro/elita_lui_gigi-15452.html
  17. ^ "Gigi Becali rămâne singur in Palat", Evenimentul Zilei, 20 noiembrie 2007, http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/468842/Gigi-Becali-ramane-singur-in-Palat/
  18. ^ Stoenescu, Alex Mihai: Istoria loviturilor de stat din România, vol II - Eșecul democrației române, pp. 217, 412, Editura Rao Books, 2006, ISBN 973-103-015-8
  19. ^ Radu, Delia: Ipoteze privind presupusele boli ale Conducătorului, http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/06/060613_antonescu_boli.shtml
  20. ^ en Shafir, Michael: Deflective Negationism of the Holocaust in Postcommunist East-Central Europe (I): The Germans Did It Alone (A) în East European Perspectives, 4:18, 2002
  21. ^ en Shafir, Michael:"Rotten Apples, Bitter Pears: An Updated Motivational Typology of Romania's Radical Right’s Anti-Semitic Postures in Post-Communism", Journal for the Study of Religions and Ideologies, 21 iulie 2008.
  22. ^ Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România, Raportul Final, Polirom, p. 333, 2005.
  23. ^ Lansare eveniment: Cronologia evenimentelor din decembrie 1989, de Alex Mihai Stoenescu - Cultura, 26 noiembrie 2009, D. S., HotNews.ro, accesat la 30 iunie 2012
  24. ^ Alex Mihai Stoenescu lansează cartea „Istoria Olteniei“ la Slatina, 21 octombrie 2011, Mihaela Lăutărescu, Adevărul, accesat la 30 iunie 2012
  25. ^ Ancel, Jean: Contribuții la istoria României. Problema evreiască - Despre participarea Armatei Române la aplicarea „ordinelor speciale” vol. I, pp. 24-25. ed. Hasefer, București, 2001.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marian Oprea - Conspirația securității (Ed. Lumea Magazin, București, 2004).

Legături externe[modificare | modificare sursă]