Aiton, Cluj

Aiton

Ajtony

— sat și reședință de comună —

Biserica reformată din Aiton

Stemă

Aiton

Aiton (România)

Localizarea satului pe harta României

Aiton

Aiton (Județul Cluj)

Localizarea satului pe harta județului Cluj

Coordonate: 46°41′03″N 23°44′35″E / 46.68417°N 23.74306°E

Altitudine

626 m.d.m.

Populație (2021)

- Total

650 locuitori

Fus orar

EET (+2)

- Ora de vară (DST)

EEST (+3)

Cod poștal

407025

Prefix telefonic

+40 x64 ^[1]

Prezență online

Aiton (Ajton) pe Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773 (sectio 095)

Aiton (în maghiară Ajton, în germană Eiten) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Cluj, Transilvania, România.

Date geografice[modificare | modificare sursă]

Altitudinea medie: 626 m.

În perimetrul acestei localități s-a pus în evidență prezența unui masiv de sare gemă și a unor izvoare sărate.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Pe teritoriul satului au fost descoperite urmele mai multor vechi așezări din neolitic (cultura Turdaș, mileniul al IV-lea î.e.n.), din epoca bronzului, din epoca fierului (Hallstatt și La Tène), din perioada stăpânirii romane și din timpul migrațiilor. Tot aici au mai fost scoase la iveală un mormânt de incinerație (sec. I î.e.n. - sec. I e.n.) și o villa rustica, în care s-a găsit o fructieră dacică (sec. II î.e.n.).

În perioada romană localitatea se afla pe drumul roman Potaissa - Napoca. Inițial, o porțiune a acestuia a fost lăsată descoperită în curtea vecină cu cea a școlii, marcată de o colonetă ce reproduce inscripția de pe borna kilometrică din anul 108, însă acum micul sit este acoperit de deșeuri. Aici a fost centrul unei unități spaniole ecvestre.

Prima menționare documentară a satului Aiton cu numele Villa Ohthunth este din 1320, iar în 1329 cu toponimul Ahthon. Din 1456 apare sub denumirea actuală Ayton. În 1658 localitatea a fost arsă la o invazie a turcilor și tătarilor.

Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 095) apare sub numele de Ajton. La nord și la sud-est de sat pe hartă sunt marcate prin "Gericht" și prin semnul π două locuri publice de pedepsire a delicvenților în perioada medievală.

Monumente istorice[modificare | modificare sursă]

Următoarele obiective au fost înscrise pe Lista monumentelor istorice din județul Cluj^[2], elaborată de Ministerul Culturii din România în anul 2015:

Situl arheologic din punctul "Șurilor" (cod LMI CJ-I-s-B-06937)
Situl arheologic din punctul "Deasupra Morii" (cod LMI CJ-I-s-B-06938)
Situl arheologic din punctul "Între pâraie" (cod LMI CJ-I-s-A-06939)
Vestigiile drumului roman Napoca - Potaissa (cod LMI CJ-I-s-B-06940)
Biserica Reformată-Calvină (cod LMI CJ-II-m-B-07515)

Monumente dispărute[modificare | modificare sursă]

"Conacul Sandor" din satul Aiton este înscris pe "Lista monumentelor istorice dispărute", elaborată de Ministerul Culturii și Cultelor în anul 2004 (datare: sec. XVIII, cod 13B0271)^[3].
Biserica de lemn din Aiton (cod LMI CJ-II-m-B-07513)

Miliarul de la Aiton[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Miliarul de la Aiton.

Stâlpul miliar descoperit de profesorul de religie Mihály Szathmári Pap (1737-1812) în anul 1758 la Aiton, marchează distanța de la Potaissa la Aiton, constituind prima atestare documentară a castrelor Potaissa și Napoca. Nu se cunoaște locul exact din sat unde a fost descoperit. A ajuns apoi la Cluj. Căutând piesa în anii 20-30 din secolul al XX-lea, Constantin Daicoviciu nu a reușit să o mai găsească în grădina din Cluj unde se știa că era amplasată.^[4] Originalul miliarului probabil s-a pierdut.

Desenul original cu inscripția de pe miliar aparține descoperitorului Mihály Szathmári Pap. În anul 1773 istoricul ardelean Johann Seivert (1735-1785) a văzut desenul lui Mihály Szathmári Pap și l-a reprodus într-un manuscris. Informația despre existența acestui miliar a fost preluată de Theodor Mommsen în 1873 și înregistrată în CIL (Corpus Inscriptionum Latinarum) volumul III, textul 1627, Berlin. Cercetătoarea clujeană Iudita Winkler a descoperit, prin anii 1970-1980, desenul din 1773, realizat de Johann Seivert, în manuscrisul acestuia, care este păstrat la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj, desen pe care l-a publicat apoi în 1982. Există 3 copii ale miliarului:
- o copie identică cu originalul, de formă cilindrică, din beton, executată prin anii 1970 din inițiativa profesorului de istorie Tiberiu Cerghi de la școala din Aiton; copia se află în curtea școlii din Aiton.
- o copie de formă dreptunghiulară, așezată în anul 1993 în Piața 1 Decembrie din Turda (în fața Poștei).
- o copie de formă dreptunghiulară, așezată în anul 2010 în fața primăriei din Aiton.

Lăcașuri de cult[modificare | modificare sursă]

Biserica Reformată-Calvină (str. Principală nr. 161), cu portalul vestic în stil romanic. Forma actuală a construcției datează din anul 1598. Tavan casetat este din anul 1793, operă a maeștrilor Hajdu și Samuel Besti. Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj (2010).

Biserica greco-catolică „Sfântul Nicolae”, construită în anul 1900 în locul Vechii biserici „Sf. Nicolae”.
Biserica ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, construită între anii 2004 și 2006, după planurile arhitectului Romulus Zamblău. Biserica are formă de cruce greacă, cu abside laterale; naosul este acoperit de o turlă străpunsă, de formă octogonală și are opt ferestre pe fiecare parte. Alte două turle, de formă circulară, se află deasupra tindei, una dintre ele servind drept clopotniță. Altarul este acoperit de o boltă în formă de semicalotă și este luminat de două ferestre spre partea de răsărit. Lăcașul de cult a fost pictat în tehnica frescă de pictorul Ovidiu Pușcașiu din București, lucrare executată între anii 2006-2008. Iconostasul este sculptat în lemn de stejar, iar clopotele au fost realizate la o întreprindere metalurgică din Satulung, Maramureș. Biserica a fost sfințită în data de 12 iulie 2009 de episcopul Irineu Pop, pe atunci episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.^[5]

Obiective turistice[modificare | modificare sursă]

Printre principalele obiective turistice din zonă, se numără^[6]:

Castelul medieval.
Muzeul cu obiecte din perioada romană (demolat între timp).
Rezervația "Pădurea Ciolt".

Date economice[modificare | modificare sursă]

Ocupația de bază a locuitorilor este agricultura și creșterea animalelor domestice.

Date demografice[modificare | modificare sursă]

Structura pe etnii[modificare | modificare sursă]

Aiton^[7]
Anul	Total	Români	Maghiari	Alte etnii
1850	1301	870	371	60
1880	1657	1048	532	77
1890	2018	1358	626	34
1900	2003	1382	621	-
1910	2184	1487	642	55
1920	2067	1532	522	13
1930	2289	1695	557	37
1941	2413	1837	540	36
1966	1890	1433	456	1
1977	1453	1095	358	-
1992	831	638	193	-
2002	727	562	165	-

Structura confesională[modificare | modificare sursă]

Aiton^[7]
Anul	Total	Ortodocși	Greco-Catolici	Romano-Catolici	Reformați-Calvini	Alte confesiuni
1850	1301	-	879	13	406	3
1857	1453	-	978	8	466	1
1869	1550	-	1550	17	504	10
1880	1657	-	1657	18	558	13
1890	2018	-	1346	16	635	47
1900	2003	-	1346	24	601	32
1910	2184	-	1508	18	635	23
1930	2289	12	1707	7	558	5
1992	831	545	82	-	545	32
2002	727	180	352	-	139	56

Saltul numeric în favoarea ortodocșilor între anii 1930-1992 se explică prin interzicerea în anul 1948 a Bisericii Greco-Catolice.

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Primăria
Căminul cultural
Biserica ortodoxă
Monumentul Eroilor (detaliu)
Monumentul Eroilor (detaliu)
Biserica greco-catolică
Biserica reformată (monument istoric)

Note[modificare | modificare sursă]

^ x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru alți operatori de telefonie fixă
^ „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 1 mai 2018. Accesat în 16 februarie 2019.
^ „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 26 aprilie 2013. Accesat în 3 februarie 2012.
^ Constantin Daicoviciu, Un nou miliarium din Dacia, in AISC, I, 2, 1928-1932, p. 51, nota 2
^ „copie arhivă”. Arhivat din original la 26 decembrie 2017. Accesat în 26 decembrie 2017.
^ „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 19 martie 2012. Accesat în 4 septembrie 2013.
^ ^a ^b Varga E. Árpád - Statistici etnice și confesionale pentru Transilvania

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Palade, Monica (2002). Aiton - Cluj. Cluj-Napoca. ISBN 973-0-02627-0.
Lazăr, Vasile (2002). Aiton - Cluj : istorie și tradiție. Cluj-Napoca. ISBN 973-0-02627-0.
Simon András, Gáll Enikő, Tonk Sándor, Lászlo Tamás, Maxim Aurelian, Jancsik Péter, Coroiu Teodora (2003). Atlasul localităților județului Cluj. Cluj-Napoca: Editura Suncart. ISBN 973-864300-7.
Dan Ghinea (2000). Enciclopedia geografică a României. București: Editura Enciclopedică. ISBN 978-973-45-0396-4.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Aiton la Wikimedia Commons

[1] x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru alți operatori de telefonie fixă

[2] „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 1 mai 2018. Accesat în 16 februarie 2019.

[3] „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 26 aprilie 2013. Accesat în 3 februarie 2012.

[4] Constantin Daicoviciu, Un nou miliarium din Dacia, in AISC, I, 2, 1928-1932, p. 51, nota 2

[5] „copie arhivă”. Arhivat din original la 26 decembrie 2017. Accesat în 26 decembrie 2017.

[6] „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 19 martie 2012. Accesat în 4 septembrie 2013.

[varga.adatbank.transindex.ro-7] Varga E. Árpád - Statistici etnice și confesionale pentru Transilvania

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]