Airco DH.9

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
De Havilland D.H.9
Airco D.H.9.jpg
Tip Avion biloc Bombardament
Țară de origine Regatul Unit Regatul Unit
Constructor Airco
Proiectat de Geoffrey de Havilland
Zbor inaugural 1917
Produs 1917
Introdus 1917
Retras 1920
Stare scos din fabricație
scos din serviciu
Bucăți fabricate 4091
Dezvoltat din Airco D.H.4
Variante Airco D.H.9A

Airco DH.9 (de la de Havilland 9) - denumit după 1920 și de Havilland DH.9 - a fost un bombardier britanic utilizat în Primul Război Mondial. Biplan cu un singur motor, a fost proiectat prin dezvoltarea modelului anterior de mare succes DH.4 de la Airco și a fost comandat în cantități foarte mari de către Royal Flying Corps și Royal Air Force.

Motorul său era nefiabil, și nu furniza puterea necesară, DH.9 comportându-se mai slab decât avionul pe care trebuia să-l înlocuiască, ceea ce s-a soldat cu pierderi grele, în special în misiunile aeriene de pe Frontul de Vest. Ulterior, s-a dezvoltat pe baza lui și modelul DH.9A cu un motor american, mai puternic și mai fiabil, Liberty L-12.

Proiectare și dezvoltare[modificare | modificare sursă]

D.H.9 a fost proiectat de către de Havilland pentru Aircraft Manufacturing Company în 1916 ca succesor al modelului DH.4 . D.H.9 folosea aripile și secțiunea de coadă a predecesorului dar avea un fuzelaj nou , acesta permițându-i pilotului să stea mai aproape de observator/bombardier și mai departe de motor și rezervorul de combustibil. O altă modificare majoră față de DH.4 consta în adoptarea noului motor BHP/Galloway Adriatic , care ar fi trebuit sa producă 300CP . Astfel noul aparat ar fi avut performantele necesare în lupta cu avioanele de vânătoare inamice . Ca urmare a atacurilor germane asupra Londrei s-a luat decizia ca Royal Flying Corps sa își dubleze efectivele , noile escadrile formate în acest proces fiind echipate în majoritate cu avioane de bombardament .Având ca bază de plecare performantele estimate pentru D.H.9 , precum și similarității sale cu DH.4 , ceea ce ar fi ușurat trecerea pe noul tip de avion s-au lansat comenzi pentru 6430 de aparate . Prototipul (un D.H.4 modificat) a zburat pentru prima data în Iulie 1917 de pe aerodromul Hendon , din păcate motorul BHP nu reușea să furnizeze cei 300CP în condiții de fiabilitate . Astfel puterea maximă a furnizată a fost limitată la 230CP , acest lucru având repercusiuni nefaste asupra performanțelor noului aparat , în special la altitudini mari unde era inferior chiar modelului pe care trebuia sa-l înlocuiască . Acest lucru îl făcea vulnerabil la atacul avioanelor inamice . Cu toate că s-a încercat utilizarea altor motoare , acestea nu au fost încununate de succes .

Activitate Operațională[modificare | modificare sursă]

Primele avioane au fost livrate escadrilei 108 din Royal Flying Corps în noiembrie 1917 , intrând în lupta deasupra Franța în martie 1918 iar în iulie 1918 existau nouă escadrile operaționale pe frontul de vest care aveau în dotare acest tip de avion . Performanțele acestuia în luptă au fost dezastruoase , cu pierderi mari din cauza performanțelor slabe dar și datorita problemelor cauzate de funcționarea defectuoasă și performantelor slabe ale motorului . De exemplu doua escadrile de pe frontul de vest au pierdut 148 de aparate din care 54 au fost doborâte în luptă , restul fiind pierdute în accidente .