Agaricus campestris
| Agaricus campestris | |
|---|---|
| |
| Ciupercă de bălegar | |
| Clasificare științifică | |
| Domeniu: | Eucariote |
| Regn: | Fungi |
| Diviziune: | Basidiomycota |
| Clasă: | Agaricomycetes |
| Ordin: | Agaricales |
| Familie: | Agaricaceae |
| Gen: | Agaricus |
| Specie: | A. campestris |
| Nume binomial | |
| Agaricus campestris L. (1753) | |
| Sinonime | |
Modifică text  |
|
Agaricus campestris (Carl von Linné, 1753), sin. Psalliota campestris (Carl von Linné, 1753 ex Lucien Quélet, 1872)[1][2] numit în popor ciupercă de bălegar,[3] șampinion,[4] ciupercă de gunoi[5] (câteodată confundată cu Agaricus arvensis (ciupercă de câmp[6]), este o specie de ciuperci comestibile saprofită din încrengătura Basidiomycota, în familia Agaricaceae și de genul Agaricus. Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând pe pământ îngrășat în grupuri precum cercuri mari de vrăjitoare, prin grădini, parcuri, fânațe, pășuni, preferat în zone cu iarbă, unde de obicei pasc ierbivori (în special oi și cai), de la câmpie până la munte, din (aprilie) mai până în noiembrie.[7][8][9]
Taxonomie[modificare | modificare sursă]
Primul micolog care a descris buretele a fost renumitul om de știință Carl von Linné în volumul 2 al lucrării sale Species Plantarum din 1753 sub denumirea Agaricus campester,[10] epitetul fiind minimal corectat în numele actual campestris de marele savant Giovanni Antonio Scopoli in 1772.
Redenumirea în Psalliota campestris prin botanistul francez Lucien Quélet în volumul 1 al operei sale Les champignons du Jura et des Vosges din 1872[11] și aprobată de micologul italian Giacomo Bresadola în 1931,[12] a fost preluată de mulți micologi vorbitori de Limbi romanice, între ei și micologul italian Bruno Cetto,[13] o denumire preluată și de Poșta Română pe un timbru din 1958.
Între timp, soiul duce din nou vechia însemnare, iar denumirea Psalliota campestris nu mai este parte a nomenclaturii oficiale.[14] Totuși se găsește în nenumărate cărți științifice actuale. Toate celelalte sinonime pot fi neglijate.
Specia a fost numită de către Deutsche Gesellschaft für Mykologie (Asociația Germană pentru Micologie) ciuperca anului 2018.[15]
Descriere[modificare | modificare sursă]
Această specie este nu prea rar confundată și astfel parțial incorect descrisă în cărți și articole.
- Pălăria: are un diametru de 6-10 (12) cm, este cărnoasă și amenajată central peste picior, fiind în primul stadiu globuloasă și acoperită de vălul parțial, apoi semisferică cu margine răsfrântă către interior, prezentând uneori niște solzi, rămășițe ale acestui vălului. Pălăria se aplatizează destul de repede, devenind la bătrânețe aproape plană. Cuticula este uscată, uneori cu scame, albă, dar primește odată cu vârsta sau pe vreme uscată un colorit crem-gălbui, chiar bej.
- Lamelele: sunt lungi, aglomerate, strâmte și neaderente la picior, fiind inițial rozalbi, acoperite de o cortină groasă și albuie (rest al vălului parțial), schimbând coloritul apoi în roz, la maturitate roșiatic și la bătrânețe peste maroniu în maroniu-negricios și aproape negru.
- Piciorul: are o înălțime de 3-7 cm, o lățime de 1-3 cm, este alb, plin, cilindric și ușor umflat la bază, prezentând o manșetă simplă, albă, membranoasă, care nu se răsfrânge în jos peste picior. Inelul este deasupra, neted, dedesubt, către bază, ceva scămos, mătăsos-solzos.
- Carnea: este compactă și tare, devenind pe măsura avansării în vârstă moale, în pălărie și picior albă, decolorându-se după o secțiune longitudinală roz în jurul lamelelor. Buretele este de gust dulceag și foarte savuros, având un miros plăcut de ciuperci.
- Caracteristici microscopice: Sporii sunt netezi și rotunjori până slab elipsoidali cu o dimensiune cuprinsă între 6–9 × 5–6 microni. Culoarea lor este maroniu-purpurie.[7][8][9]
- Reacții chimice: Carnea buretelui se colorează cu anilină foarte slab galben-măsliniu, cu pirogalol brun-portocaliu, cu tinctură de Guaiacum verde-albăstrui, iar lamelele cu naftolul α roșu și coaja piciorului cu sulfat de fier repede portocaliu.[16]
-
A. campestris, spori -
A.campestris tineri: lamele, picior, văl parțial -
A.campestris bătrân: lamele, picior -
A. campestris tineri -
A. campestris bătrân
Confuzii[modificare | modificare sursă]
În mod general ciuperca de bălegar poate fi doar confundată cu alte specii de genul Agaricus, de exemplu cu cele care îngălbenesc și au un miros de anason sau de alune cum sunt: Agaricus abruptibulbus,[17] Agaricus albolutescens,[18] Agaricus arvensis sau Agaricus macrosporus.[19] Dar și confundarea cu alte specii albuie ale acestui gen sunt posibile, în special cu Agaricus bitorquis,[20] cu mai micul Agaricus comtulus,[21] sau Agaricus xanthodermus, mai departe cu soiuri altora genuri, astfel cu Amanita Eliae,[22] Calocybe gambosa,[23] Leucoagaricus leucothites sin. Lepiota naucina,[24][25] sau Volvariella speciosa sin. Volvariella gloiocephala.[26] Aceste specii sunt inofensive, cu excepția otrăvitorului Agaricus xanthodermus, a cărui carne de bază este colorată mereu galben, mirosind a iod, fenol sau cerneală.[27]
Altfel se ivește situația, dacă un începător ar confunda soiul cu specii letale cum sunt Amanita phalloides sau Amanita verna. Amanita virosa care cresc numai în pădure. În plus, genul Amanita are o volvă cu bulb, fiind de miros diferit și nu au lamele roze care se colorează la maturitate maroniu până negru. Inocybe erubescens este în tinerețe alb, schimbă însă repede culoarea și se pătează cărămiziu la tăiere, apăsare sau rupere.
Specii otrăvitoare de confundat[modificare | modificare sursă]
-
!! Agaricus xanthodermus !! -
!!! Amanita phalloides !!! -
!!! Amanita verna !!! -
!!! Amanita virosa !!! -
!!! Inocybe erubescens !!!
.JPG)
Specii comestibile de confundat[modificare | modificare sursă]
-
Agaricus abruptibulbus -
Agaricus albolutescens -
Agaricus arvensis -
Agaricus bitorquis -
Agaricus comtulus -
Agaricus macrosporus -
Amanita eliae -
Calocybe gambosa -
Leucoagaricus.leucothites -
Volvariella speciosa
.jpg)
.JPG)
.jpg)
Valorificare[modificare | modificare sursă]
Ciupercile de bălegar se pot consuma fierte, oprite, prăjite, crude sau uscate, fiind deosebit de gustoase. Ele pot fi pregătite ca ciulama, de asemenea împreună cu alți bureți sau adăugate la un sos de carne.[28] Gustoase sunt de asemenea cu jumări de ou, prăjite în unt cu verdețuri, la grătar, ca umplutură pentru plăcinte de foaie sau preparate în mod ardelean (seu de porc, ceapă, ciuperci tăiate, morcov, păstârnac, boia ardei, smântână).[29] Buretele firește poate fi conservat și în ulei, oțet sau saramură după ce a fost fript sau fiert.[30]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Index Fungorum
- ^ Gruppo micologico C. Vittadini
- ^ Denumire RO 1
- ^ Denumire RO 2
- ^ „Denumire RO 3”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Denumire RO 1
- ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 160-161, ISBN 3-405-11774-7
- ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 121-122, 124, ISBN 3-426-00312-0
- ^ a b Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010, p. 145-146
- ^ Carolus Linnaeus: „Species Plantarum”, vol. 2, Editura Lars Salvius, Stockholm 1753, p. 1171-1172
- ^ Lucien Quélet: „Les champignons du Jura et des Vosges”, vol. I, în: Mémoires de la Société d’Émulation de Montbéliard, Editura Imprimerie et Lithographie de Henri Barbier, Montbéliard 1872, p. 140
- ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XVII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931, p./tab. 823
- ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 684, ISBN 88-85013-25-2
- ^ L.A. Parra: „Cuadernos de Trabajo de Flora Micolocica Iberica”, Editura Servicio technico de Publicaciones del Real Jardin Botanico, Madrid 2005, p. 57, ISBN 84-00-08316-4
- ^ [ https://www.dgfm-ev.de/presse-und-aktuelles/pilz-des-jahres/pilz-des-jahres-2018-wiesen-champignon Ciuperca anului 2018]
- ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 301, ISBN 3-85502-0450
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 168-169, ISBN 3-405-11774-7
- ^ S. M. Zeller: „New or Noteworthy Agarics from the Pacific Coast States”, în: „Mycologia”, vol. 30, 1938, p. 468-474
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 70-71, ISBN 3-405-12081-0
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 172-173, ISBN 3-405-11774-7
- ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 56-57, ISBN 88-85013-25-2
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 20-21, ISBN 3-405-12081-0
- ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 128-130
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 142-143, ISBN 3-405-12116-7
- ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 40-41, ISBN 88-85013-57-0
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 32-33, ISBN 3-405-12081-0
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 170-171, ISBN 3-405-11774-7
- ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 112-113, ISBN 3-453-40334-7
- ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 54-55
- ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1983
- Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
- Ernst Albert Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
- Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
- Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
- Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
- J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
- Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Oradea 2013, ISBN 9786068527147
- Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
- Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
- Marcel Pârvu: „Ghid practic de micologie”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2007
- Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985
Legături externe[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Ciupercă de bălegar la Wikimedia Commons- Recolta ciupercii de bălegar
