Adrian Alui-Gheorghe

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Adrian Alui Gheorghe)
Salt la: Navigare, căutare

Adrian Alui Gheorghe (n. 6 iulie 1958, Grumăzești, Neamț) este un poet, prozator și publicist român.

Cuprins

[modificare] Date biografice

Adrian Alui Gheorghe s-a născut la 6 iulie 1958, în loc. Grumăzești, jud. Neamț. Absolvent al facultății de filologie din cadrul Universității "Al.I.Cuza" din Iași, specializarea Română – Limba latină cu licența în anul 1986, cu teza "Paradigma erosului în poezia lui Ovidius"; îndrumător: prof. univ. dr. Traian Diaconescu; Doctor în Filologie din anul 2004 cu teza "Tinerețe fără bătrînețe și sentimentul tragic al timpului" (Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași); coordonator: prof. univ. dr. Petru Ursache Activitate profesională: - 1977 – 1982: operator chimist la CFS Săvinești, miner la Livezeni, Lonea și Petrila; 1983 – 1989: profesor de limba și literatura română la școlile generale din Țibucani și Pipirig, profesor îndrumător, catedra de creativitate din cadrul Clubului Copiilor din Piatra Neamț;1989 – 1990: redactor la ziarul “Ceahlăul” din Piatra Neamț;1990 – 1991: consilier la Inspectoratul pentru Cultură al Județului Neamț; 1991 – 1993: director al Complexului Muzeal Județean Neamț; 1993 – 1996: consilier la Inspectoratul pentru Cultură al Județului Neamț; - 1997 – 2000: director al Inspectoratului pentru Cultură al Județului Neamț; 2000 – 2004: consilier la Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a Județului Neamț;din 2005 director executiv al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a Județului Neamț; - din 1996 și pînă în prezent director al revistei de cultură și arte “Antiteze”; redactor asociat al revistelor de cultură “Convorbiri literare”, “Poezia”, “Hyperion”, “Zburătorul”, “Credința neamului”, “Asachi”, „Caietele de la Durău” etc.; profesor asociat la Facultatea de Muzică din Piatra Neamț, filială a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, din anul școlar 2005 și pînă în prezent, unde a susținut și susține cursul de Estetică generală și estetică muzicală; - deputat de Neamț în legislatura 2004 – 2008 (iulie – decembrie 2008)

Activitate publicistică: - peste 600 de articole (studii, eseuri, cronici literare, interviuri) în reviste de cultură precum: România literară, Luceafărul, Jurnalul literar, Viața Românească, Cuvîntul, Adevărul literar și artistic, Convorbiri literare, Cronica, Steaua, Baadul literar, Poesis, Antiteze, Ateneu, Timpul, Dacia Literară, Steaua, Forum, Hyperion, Familia, Vatra, Contemporanul, Ziua Literară, Origini (SUA), Apostrof , Orizont, Calende, Argeș, Revista nouă etc.; Titular al rubricii „Cronica de cinci secunde”, editorial, în ziarul „Ceahlăul” din anul 1993 și pînă în prezent; Titular al rubricii „Starea poeziei”, în revista „Convorbiri literare” din anul 1994 și pînă în prezent; Membru în Juriul Uniunii Scriitorilor din România în anii 2000, 2003 și 2004); Membru în Juriul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași (1995, 1997, 2002)

[modificare] Cărți publicate

„Ceremonii insidioase" (Editura Junimea, 1985; poezie); „Poeme în alb - negru" (Ed. Junimea, 1987); „Intimitatea absenței" (Editura Antiteze, 1992; poezie); „Cîntece de îngropat pe cei vii" (Editura Panteon, 1993; poezie) ; „Fratele meu, străinul" (Editura Timpul, 1995; poezie) ; „Titanic șvaițer. Momente și schițe" (Editura Timpul, 1997); „Supraviețuitorul și alte poeme" (Editura Axa, 1997; poezie) ; „Complicitate" (Editura Libra, 1998; poezie) ; “Goliath” – proză scurtă (Editura Libra, 1999) ; « Îngerul căzut » (Editura Timpul, 2001) ; "Autoexecuția" (Biblioteca revistei "Convorbiri literare", 2002; poezie); "Bătrînul și Marta", un romanț și cîteva povestiri, Editura "Cronica", Iași, 2002; "România pe înțelesul tuturor", (Editura Conta, proză politică, 2003); "Îngerul căzut", ediția a II-a, Editura "Timpul", 2003; "Gloria milei" (Editura "Cartea Românească", 2003; poezie); "Ce rost are să trăiești în România tranziției ?" (Editura "Compania", 2004; eseu social-politic); “Podul” (Editura Axa, 2004, teatru); “Tinerețe fără bătrînețe și sentimentul tragic al timpului” (eseu, Editura “Conta”, 2004); “Bătrînul și Marta”, ediția a II-a, Editura “Paralela 45”, București, 2005 “Părintele Iustin Pârvu și morala unei vieți cîștigate” (Editura “Conta”, 2005); “Poezii alese”, antologie, (Editura “Conta”, 2006); “Cu părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă și iubire”, (Editura “Conta”, 2006); “Părintele Iustin Pârvu: daruri duhovnicești”, (Editura “Conta”, 2007); “Părintele Iustin Pârvu: o misiune românească și creștină” (Editura “Conta”, 2008); „O dramă la vînătoare. Antologie de poezie”, (Editura Paralela 45, București, 2008); „Frig”, roman epistolar, în colaborare cu Aurel Dumitrașcu, (Editura Conta, 2008); „Iadul etic, iadul estetic”, (Editura „Timpul”, Iași, 2008),(conferințe, studii, eseuri despre influența eticului asupra esteticului în societatea actuală); "Paznicul ploii", (Editura Limes, Cluj Napoca, 2010); "Semnele vremii noastre. 7 Întîlniri cu părintele Iustin Pârvu" (Editura Conta, 2011)

[modificare] Ediții îngrijite

  • Îngrijitor al operei postume a scriitorului Aurel Dumitrașcu (1955 - 1990): volumele de poezie "Mesagerul", Editura "Canova"- 1992; "Tratatul de eretică", Editura "Timpul", 1995; "Mesagerul - opera poetică", Editura "Timpul", 1997; "Fiara melancolică", Editura "Axa", 1998; « Scene din viața poemului », Editura « Conta », 2004 ; « Divina Paradoxalia », Editura « Paralela 45, 2006; « Lebăda care închide infernul. Poeme inedite », Editura Muzeul Literaturii Române, 2006 ; volumele I (2001), II (2003), III (2004) și IV (2005) ale jurnalului lui Aurel Dumitrașcu, "Carnete maro", Editura "Timpul" (prefață, note bio-bibliografice, note explicative, indice de nume; proiectul este în derulare, sînt pregătite încă două volume) ;
  • volumele postume ale poetei Maria Anegroaie, "Singurătate de înger", Editura "Timpul", 1997 și « Poemul cu o mie de inimi », Editura Conta, 2004 (îngrijire ediție, stabilire text, prefețe, note bio-bibliografice);
  • a îngrijit volumele postume "Rețetă pentru un teatru perfect" al scriitorului și regizorului Eduard Covali (Editura "Conta", 2004) și „Picătura de otravă” (Editura „Conta”, 2005; postfață, note bio-bibliografice)
  • a îngrijit volumul « Crîncenul veac XX și ororile sale », de Mihai David- Ghindăoani (Editura Timpul, 2005 ; stabilire text, îngrijire ediție, prefață, note)
  • a îngrijit volumul « Aiud însîngerat » de Grigore Caraza (Editura Conta, 2007 ; prefață)
  • prefața romanului « Vals mediteranean », de Buket Uzuner (Turcia ; traducere Ana Andreescu), Editura Ars Longa, Iași, 2005, « Buket Uzuner : Ultima noapte de război, toată viața de iubire »

[modificare] Colaborări la volume colective (selectiv)

  • Antologia "O mie și una poezii românești" de Laurențiu Ulici (Editura Du Style, 1997);
  • Antologia "Poezia pădurii" de Radu Cârneci (Editura "Cartea Românească", 1999);
  • "Duh și slovă", antologia poeziei creștine românești de Magda Ursache și Petru Ursache (Editura "Junimea", 2002);
  • "Chef cu femei urîte - cele mai frumoase povestiri ale anului 1997", realizată de Dan Silviu Boerescu (cu variantă în limba germană; Editura All, 1998) ;
  • "Un sfert de veac de poezie"(2000) și "Umbra noastră cuvîntul" (2003), două antologii realizate la Sighetul Marmației de către organizatorii festivalului de poezie "Europa Kilometrul 0";
  • "5 piese într-un act" (Editura Axa, 2002) ;
  • realizator al antologiei de poezie română contemporană în limba italiană, "Appoggiatto ad un libro fiorito", în colaborare cu Ștefan Damian și Bruno Rombi, "Campanotto Editore" - Genova, 2001;
  • « Abgenützter Engel », antologie de poezie românească în limba germană, Editura Dionysos, Kastellaun, 2004 ;
  • realizator și traducător în colaborare al antologiei de poezie germană în limba română « Apă amară cîntec albastru » (« Bitteres Waser blaues Lied »), Editura Timpul, 2004 ;
  • prezent în antologia de poezie românească contemporană în limba slovacă, « Antológia súčasnej », apărută la editura AB-ART din Bratislava (2008), în traducerea lui Balasz F. Attila (și colectiv);
  • prezent în antologia « Kortárs Román Költök », apărută la Budapesta în anul 2008, în coordonarea lui Balasz F. Attila (și colectiv)
  • prezent în antologia de poezie universală “Babilonia. Piccola antologia plurietnica”, Il Libraccio Editore, Genova, Italia, 2005,
  • prezent în antologia de poezie românească “Wurzeln im Licht”, Sathmar, 2006, în traducerea lui Helmuth Berner
  • Streiflicht, Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik, ins Deutsche übertragen von Christian W. Schenk, Dionysos Verlag, Kastellaun, 1994, ISBN 3-9803871-1-9
  • co-autor la Monografia Județului Neamț, capitolul « învățămînt și spiritualitate », Editura Panteon, 1994, Piatra Neamț,

[modificare] Referințe critice (în volume, în reviste; selectiv)

În volume Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică, Poezia (Lista lui Manolescu), Editura Aula, 2003, «Adrian Alui Gheorghe : Intimitatea absenței », p. 413- 416 ; Nicolae Manolescu, « Istoria critică a literaturii române », Editura Paralela 45, 2008 ; Nicolae Oprea, « Nopțile de insomnie. Opțiuni livrești », Editura Paralela 45, București, 2005, « Utopia bibliotecii », p. 83 – 85 și « Poetul fără de lume », p. 181 – 184) ; Gheorghe Mocuța, Sistemul modei optzeciste, Editura Redacția Publicațiilor pentru Străinătate, București, 2004, Adrian Alui Gheorghe de la supraviețuire la revoltă, p. 102 – 108 ; Constantin Tomșa, Împătimit de lectură, vol. 1- 3, Editura « Cetatea Doamnei », 2002 – 2006 ; « Un strigăt de revoltă (Îngerul căzut)», vol. 1, p.98 – 104 ; « Gloria milei », vol.III, p. 55 – 60 ; Dumitru Chioaru, Developări în perspectivă, Editura Cartea Românească, București, 2004, Portert critic : Adrian Alui Gheorghe, p. 19 – 23 ; Ștefania Mincu, Despre starea poeziei, Editura Pontica, Constanța, 2003, Adrian Alui Gheorghe, Îngerul căzut, p. 178 – 182 ; Mircea A. Diaconu, Atelierele poeziei, Editura Fundației Culturale Ideea Europeană, București, 2005, Adrian Alui Gheorghe și voluptatea angoasei, p. 151- 156 ; Al. Cisteleca, Al doilea top, Editura AULA, Brașov, 2005, Căderea și decăderea ultimului înger, p. 67-70 ; Radu Săplăcan, Exerciții de balistică, Editura EIKON, Cluj-Napoca, 2003, Secvență critică, p. 286 – 290 ; Geo Vasile, Poezia română între milenii, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2002, Îngerul căzut, pseudonimul poetului, p. 22 – 25 ; Gheorghe Grigurcu, Poezie română contemporană, vol. 1-2, Editura revistei Convorbiri literare, Iași, 2000, Într-o provincie lirică, I, p. 500-504 și Poezia școlii nemțene, p. 358 – 365; George Vulturescu, Cronicar pe frontiera Poesis, Editura Princeps Edit, Iași, 2005, Complicitate, p. 119 – 123; Alexandru Pintescu, Vîrsta de bronz a criticului, Editura Timpul, Iași, 2005, Trei poeți se întîlniră, p. 235 – 244 ; Alexandru Pintescu, Retorica aproximației, Editura Timpul, Iași, 2004, Ceremonia absenței, p. 122 - 131 Radu G. Țeposu, Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă, Editura Eminescu, București, 1993, Stampe lirice, p. 93; Marin Mincu, Fărîme critice, Editura Pontica, Constanța, 2005, Tranșarea îngerilor, p. 32 – 35; Ioan Holban, Istoria literaturii române. Portrete contemporane, vol. 1, Editura Princeps Edit, Iași, 2003, Fiul apei și regele pălărier, p. 117 – 120; Aurel Sasu, Dicționarul biografic al literaturii române, Vol. I-II, Editura Paralela 45, București, 2006, I, p. 37 – 38; Academia Română, Dicționarul General al Literaturii Române, vol. I-VI, Editura Univers Enciclopedic, București, 2004, I., p. 139-140; Laurențiu Ulici, Prima verba, 2004, Editura Muzeul Literaturii Române, București, p. 79-81; Horia Gârbea, Arte parțiale, Editura Muzeul Național al Literaturii Române, București, 2005, Adrian Alui Gheorghe la Mila 23, p. 35; Horia Gârbea, Vacanță în infern, Editura « Carte de suflet », București, 2003, Să ceri părerea cititorului, p. 15 – 17 și În urmărire generală, p. 61 – 62 ; Marin Codreanu, Centrul și marginea, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2007, Adrian Alui Gheorghe : De la optzecismul avangardei anticomuniste la transmodernitate, p. 20 – 25 ; Ion Mircea, Ocolul României în 80 de poeme, Editura Fundației PRO, București, 2005, Scrisori prenatale, p. 245 – 247; Ion Rotaru, O istorie a literaturii române de la origini până în present, vol. I-VI, București, Editura Dacoromână, TDC, 2006; Literatura postbelică – Poezia românească de la al II-lea război mondial până azi (1944 – 2005), vol. V, Cap. Generația `80;

În reviste Geo VASILE, Privighetoarea pe Golgota, “Luceafărul”, nr. 25, 3 iulie 2002; Geo VASILE, Îngerul căzut, pseudonimul poetului, “Contemporanul”, nr. 13, 5 aprilie 2001; Tit-Liviu POP, Ipostaze ale damnării, “Mișcarea literară”, Bistrița, nr. 2, 2002; Nicolae PANAITE, Carnea mea, apa care se bate de maluri, “Convorbiri literare”, februarie 2001; Horia GÂRBEA, Marchizul și doctoratul în mitologie, “Luceafărul”, 18 aprilie 2001; Al. CISTELECAN, Vocația melancoliei. Căderea și decăderea ultimului înger,“Cuvîntul”, nr. 10, octombrie 2001; Constantin TOMȘA, Un strigăt de revoltă, “Asachi”, nr. 144; Emil NICOLAE, Feedback paradoxal, “Acțiunea”, Piatra Neamț, 3 ianuarie 2001; Călin COCORA, Poezia ca metodă de cunoaștere subiectivă, “Hyperion - Caiete botoșănene”, nr. 1/2001; Nicolae SAVA, Adrian Alui Gheorghe: Îngerul căzut, “Ceahlăul”, Piatra Neamț, 15 ianuarie 2001; Marian BARBU, Poetul – simbol al supraviețuirii cuvintelor, “Ramuri”, nr. 11, noiembrie 2001; Ioan HOLBAN, Fiul apei și regele pălărier, “Evenimentul de Iași”, 17 martie 2001; Octavian SOVIANY, Răul de text, “Ziua literară”, 15 iulie 2002; Marin MINCU, Tranșarea îngerilor, “Luceafărul”, 20 februarie 2002; Nicolae MOTOC, Măcel de îngeri, “Tomis”, nr. 2, februarie 2001; Gheorghe MOCUȚA, Adrian Alui Gheorghe: de la supraviețuire, la revoltă, “Poesis”, august 2001; Al. CISTELECAN, Tripticul laureaților, Antiteze, nr 4-6, 2002; Cristian LIVESCU, "Doamne, cuvintele m-au pus pe rug…", Antiteze, 4-6, 2001; Mircea A. DIACONU, Adrian Alui Gheorghe sau străinul de fiecare zi, „Viața românească”, nr. 9-10, sept.-oct. 1998; Mircea A. DIACONU, Adrian Alui Gheorghe și voluptatea angoasei, „Vatra”, nr. 1-2/2004; Dan IACOB, Eveniment: Tinerețe fără bătrînețe și sentimentul tragic al timpului, de Adrian Alui Gheorghe, Monitorul de Neamț, 13 noiembrie 2004; Emanuela ILIE, Adrian Alui Gheorghe: Omul care a adus îngerul…, Convorbiri literare, decembrie 2007; Cristina LICUȚĂ, Intimitatea absenței, Revista SISIF, Craiova, nr. 17, aprilie 2007; Cristian LIVESCU, Poezia ca duh neînduplecat spre „fără de lume”, Convorbiri literare, octombrie, 2002; Dan Bogdan HANU, Îngerul căzut la proba deghizării, Viața românească, martie, 2002; Vasile SPIRIDON, Complicitate nevinovată, Viața românească, aprilie, 2000; Mircea BÂRSILĂ, Ofertele lucidității, Calende, nr. 5-8, 2001; Andrei STAVILĂ, Basmul – purtător al marilor întrebăr (rubrica: Cartea de filosofie), Convorbiri literare, aprilie, 2005; Vasile SPIRIDON, Ce pierde Făt-Frumos cînd cîștigă, Tomis, iunie, 2005; Ionel NECULA, Sentimentul tragic al timpului ca subiect doctoral, Revista nouă, nr. 2, 2005; Gheorghe MOCUȚA, Poezia lui Adrian Alui Gheorghe, Poesis, nr. 137, august, 2001; Gellu DORIAN, Adrian Alui Gheorghe și poezia fratelui său, străinul, Hyperion, nr. 1-2, 1996; Geo VASILE, Incendierea bibliotecii sau exorcistul utopiei, Contemporanul – Ideea europeană, nr.5, mai 2003; Adrian DINU RACHIERU, Tirania lucidității, Convorbiri literare, ianuarie, 2007; Vali CRĂCIUN, Adrian Alui Gheorghe și „poeziile sale alese”, Porto-Franco, nr. 1-3, 2007; Adriana STAN, Stare cu „metafizică” fără stare, Verso, Cluj-Napoca, nr. 1, an 1, 2006; Marin CODREANU, Adrian Alui Gheorghe, de la optzecismul avangardei anticomuniste la transmodernitate, Viața românească, nr.101, aprilie-mai, 2006; Ioan AMIRONOAIE, Elogiu și insidiozitate, Monitorul cultural, joi, 29 iunie, 2006; Adrian G. ROMILA, Bătrînul și Marta de Adrian Alui Gheorghe, Luceafărul, 5 iulie, 2006; Florentin POPESCU, Adrian Alui Gheorghe: Poezii alese, Revista SUD, mai, 2006; Constantin ABĂLUȚĂ, Între aburul biblic și avangardă, Ziarul de duminică, 7 aprilie, 2006; Corina HOLOBÂCĂ, Adrian Alui Gheorghe: Bătrînul și Marta, Ardealul literar, nr. 3-4, 2005; Vasile SPIRIDON, Cărțile au suflet, Viața românească, nr. 6-7, 2004; Emil NICOLAE, Travestiurile eului poetic, Convorbiri literare, nr. 5, mai, 2006; Ioan AMIRONOAIE, Gradul „zero” al insidiozității poetice, Convorbiri literare, nr. 5, 2006; Mara MAGDA MAFTEI, România din rîpă, Viața românească, nr. 8-9, 2003; Gheorghe SIMON, Corpul literei sau hieroglifa trupului, Ecoul munților, 31 iulie, 2003; Lucian ALECSA, Adrian Alui Gheorghe – Supraviețuitorul și alte poeme, Hyperion, nr. 1, 1998; Constantin TOMȘA, Un strigăt de revoltă, Revista Asachi, nr. 144, februarie 2001; Ioan HOLBAN, Fiul apei și regele pălărier, Dacia literară, nr. 1, 2003; Onoriu COLĂCEL, Bătrînul și Marta, Bucovina literară, iunie 2003; Alexandru SFÂRLEA, Adrian Alui Gheorghe: Titanic șvaițer, Revista UNU, Oradea, nr. 107-108, 1999; Andrei TERIAN, Manualul exorcistului, Vatra, Tîrgu Mureș, nr. 11-12, 2003; Ionel NECULA, O carte tristă despre România (România pe înțelesul tuturor), Contemporanul - Ideea europeană, nr.1, 2004; Daniel ȘTEFAN POCOVNICU, Adrian Alui Gheorghe – Orfevrărie și literatură, Convorbiri literare, mai 2000; Constantin PRANGATI, Îngerul căzut al lui Adrian Alui Gheorghe, Telegraful, 17 ian, 2001; Ion ZUBAȘCU, Poeme în alb-negru, Flacăra, 6 ianuarie, 1988; Gheorghe GRIGURCU, Supraviețuitorul și alte poeme, România literară, nr. 21, 31 mai, 2000; Nichita DANILOV, Supraviețuitorul lui Adrian, Convorbiri literare, nr. 1, 1998; Ion CÂRNU, Supraviețuitorul și alte poeme, Revista Asachi, martie 1998; Dan-Silviu BOERESCU, Moartea pe hîrtie (Supraviețuitorul și alte poeme), Art-Panorama, februarie 1998; Al. PINTESCU, Adrian Alui Gheorghe sau ceremonia absenței, Revista UNU, Oradea, nr. 8-9, 1998; Dumitru CHIOARU, Developări în perspectivă: Adrian Alui Gheorghe, Euphorion, Sibiu, nr. 4, decembrie 1999; Cristina ORLEA, Supraviețuitorul și alte poeme, Revista Semne, Reșița, decembrie 1998; Ioan NISTOR, Versul ca refugiu al străzii, Convorbiri literare, nr. 4, aprilie, 1999; Adrian G. ROMILA, Efectele scriiturii, I-II, Luceafărul, nr. 6 și 7, februarie 2004;

[modificare] Premii (selectiv)

  • Premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru anul 2001, pentru volumul de poezie "Îngerul căzut" ;
  • Premiul Asociației Scriitorilor din Iași, pentru volumele: „Cîntece de îngropat pe cei vii" (1993), „Titanic șvaițer. Momente și schițe" (1994), “Complicitate” (1998), “Goliath”(1999), “ România pe înțelesul tuturor “ (2004) și pentru îngrijirea ediției “Carnete maro” (volumele I-IV) de Aurel Dumitrașcu (2006) ;
  • Premiul „Nichita Stănescu" al Serilor de poezie de la Desești pentru volumul „Intimitatea absenței" (1992) și pentru volumul "Îngerul căzut" (2002);
  • Premiul Salonului Internațional de Carte de la Oradea pentru „Titanic șvaițer. Momente și schițe" (1997) și „Complicitate" (1998);
  • Premiul Asociației Scriitorilor Bucovineni pentru volumul „Titanic șvaițer. Momente și schițe" (1998);
  • Premiul de excelență al revistei “Convorbiri literare” (1999);
  • Premiul "George Bacovia" al revistei “Ateneu” pentru întreaga activitate literară (2000);
  • Premiul Festivalului Internațional de Poezie : "Deva - 2000";
  • Premiul "Hyperion" al Ministerului Culturii din România și al Fundației Culturale "Hyperion" pentru volumul "Îngerul căzut" (Ipotești, 2002);
  • Premiul Festivalului de literatură româno-canadian « Ronald Gasparic » (Iași, 2008)
  • Premiul Național de Poezie „Poesis”, Satu Mare, octombrie, 2008
  • Meritul Cultural în grad de Cavaler, grad A, oferit de președinția României în anul 2004 ;
  • Cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț din 2005

[modificare] Afilieri

  • Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1990;
  • Membru al PEN - clubului Român din anul 1996;
  • Membru în consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2000 ;
  • Membru în comitetul de conducere al Asociației Scriitorilor din Iași din anul 2000;
  • Membru în comitetul de conducere al Asociației Publicațiilor Literare și Editorilor din România (APLER) din anul 2001

[modificare] Bibliografie

[modificare] Legături externe

Unelte personale
Spații de nume

Variante
Vizualizări
Acțiuni
Navigare
Participare
Tipărire/exportare
Trusa de unelte