Ademar de Le Puy

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Episcopul Adhemar de Le Puy în mulțime, în stânga (roșu) Raimond de Toulouse

Ademar de Le Puy, cunoscut ca și Adhemar de Monteil (d. 1 august 1098) a fost o figurǎ importanta a primei Cruciade, episcop de Le Puy-en-Velay (1077 - 1098). Provenea dintr-o familie nobilă din Valence, a fost fiul contelui de Valentinois, proprietarul castelului Montélimar.

Legat papal[modificare | modificare sursă]

Atunci când Conciliul de la Clermont, în 1096 a decis începutul cruciadei pentru eliberarea Ierusalimului și a Sfântului Mormânt de sub musulmani, Adhemar cu mare zel a rǎspuns chemǎrii de a merge în orient. După ce a primit competența de legat papal (de la Papa Urban al II-lea) al cruciaților, a intrat armata contelui Raimond de Toulouse și a traversat drumul pânǎ la Constantinopol, unde a avut loc unificarea trupelor cruciate.

În timp ce conducǎtorii cruciadei se contestau reciproc în dreptul de a conduce campania, dupǎ episcop s-a fortificat rolul de lider spiritual al „ostașilor lui Hristos”. La Constantinopol, Adhemar a negociat cu împăratul Alexios I Comnen. Mai tîrziu chema cruciații la ordine în Niceea și a luat parte la Bătălia de la Dorylaeum.

Prima Cruciadă[modificare | modificare sursă]

În timpul asediului Antiohiei, în mare parte datorită episcopului, care a vegheat asupra respectării ritualurilor bisericești și a sǎrbǎtorilor pe picior de egalitate, cruciații nu au pierdut spiritul de luptă. După căderea Antiohiei, atunci când orașul a fost înconjurat de armata emirului Kerbogha, Adhemar a fǎcut o procesiune pe străzile Antiohiei închizînd porțile orașului, pentru a nu permite acelor cruciați care se speriaserǎ sǎ fugǎ. Atunci când în conformitate cu predicția călugărului Pierre Barthélemy, în Antiohia, a fost descoperitǎ Lancea Sfântă, Adhemar a fost unul dintre puținii care a privit sceptic la descoperire, deoarece știa că această relicvă se afla la Constantinopol. Cu toate acestea văzând entuziasmul care a cuprins cruciații, el nu a împărtășit suspiciunile sale.

După înfrângerea lui Kerbogha, episcopul a făcut încercări de a soluționa conflictele în tabăra liderilor cruciați, însǎ pe 1 august 1098 a murit în timpul epidemiei, probabil de tifos și atunci "o mare tristețe a cuprins armatele lui Hristos, deoarece legatul papei era un sprijin pentru cei săraci și un sfetnic pentru cei bogați"[1].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Cronicǎ anonimǎ. Citatǎ este amintitǎ de Pierre Viemarre.