Adam şi Eva

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.

Acest articol sau această secţiune pare să conţină cercetare originală. Dacă articolul nu poate fi rescris conform politicii Wikipedia, atunci trebuie şters.

Adam şi Eva au fost, conform Bibliei, primii oameni creaţi de Dumnezeu. Facerea lor este descrisă în Biblie în primele 3 capitole din Cartea Genezei.In urma păcatului şi neascultării lui Dumnezeu, Adam şi Eva sunt izgoniţi din Grădina Raiului (ebraică Gan Eden).

Cuprins 1 Biografia lui Adam 2 Sensul cuvintelor 3 Valoarea istorică a relatării biblice a creaţiei 4 Păcatul strămoşesc 5 Hristos, Noul Adam 6 Bibliografie 7 Vezi şi

[modifică] Biografia lui Adam

În Biblie scrie de două ori :„Dumnezeu a creat omul şi femeia după chipul şi asemănarea Sa.” Au existat oameni inaintea lui Adam, ori Adam a avut doua soţii? Din modul de prezentare biblic reiese ca Adam a fost creat întâi, iar Eva, mai târziu, dintr-o coastă a lui Adam. Această dublă creaţie a omului, bărbat şi femeie, este istorisită in două capitole diferite ale Genezei, fapt ce i-a condus pe unii cercetători să presupună că este vorba de două istorii şi două creaţii diferite. O legendă evreiască din Cabala, povesteşte că după ce Adam a fost creat din lut, tot din lut a creat Dumnezeu o femeie, ce se numea Lilith. Aceştia se iubeau, până când un conflict a făcut-o pe Lilith să se certe cu Adam, să-l părăsească pe el şi Grădina Raiului şi să se unească cu diavolul. Mai tarziu, probabil că ea a ademenit-o pe Eva (a doua sotie a lui Adam) cu fructul interzis, răzbunându-se. După ce a fost părăsit de Lilith, Adam se simţea singur, iar Dumnezeu l-a adormit, creind o nouă nevastă, pe care o chema Eva.

[modifică] Sensul cuvintelor

Numele de Adam (ebraică אָדָם ), aşa cum apare în Gen 2, 7 - „Domnul Dumnezeu a plămădit pe om/Adam din ţărâna pământului şi a suflat în nările lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul/Adam fiinţă vie" - provine, de la „ţărână", „pământ" (ebraică adama, אֲדָמָה ). Dumnezeu l-a plămădit pe Adam din „adama" deci, „cel pământesc". Numele de «adam» este folosit în Biblie pentru om în general şi ca nume colectiv pentru tot neamul omenesc.

„Adam a chemat numele femeii sale Eva, fiindcă este mama tuturor celor vii" (Gen 3, 20). Numele de Eva, (ebraică חַוָּה Hava), înseamnă „cea vie", provenind din rădăcina חיה ("a fi viu").

[modifică] Valoarea istorică a relatării biblice a creaţiei

Primele 3 capitole din Cartea Genezei au, din punct de vedere analitic-literar, diferite surse şi au fost redactate relativ târziu. Totuşi, ele sunt plasate la începutul Bibliei, pentru că exprimă, potrivit concepţiei teologice, adevăruri fundamentale despre lume şi om: creaţia, originea şi împlinirea ei în Dumnezeu, omul, drama păcatului şi speranţa mântuirii.

Deşi este vorbe de un limbaj în imagini, ele se referă la unele evenimente reale şi nu la mituri, alegorii sau simboluri ale unor adevăruri religioase sau legende. Aceste evenimente reale ar fi: crearea tuturor lucrurilor şi a omului de către Dumnezeu şi, de asemenea, păcatul omului, care a avut loc la un moment dat în timp, ca un factor extrinsec, indus de împrejurări (tentaţia Evei, etc.) şi nu intrinsec, ca parte integrală a omului, de la facere.

Mesajul care se desprinde din primele 3 capitole ale Genezei (ţinând seama însă şi de ansamblul Bibliei), privesc, în primul rând, originea omului şi unitatea neamului omenesc. Primul om a fost creat de Dumnezeu, iar întregul neam omenesc se trage dintr-un singur cuplu uman.

Concepţia religioasă intră aici în contradicţie cu teoriile materialiste despre originea vieţii, a omului şi a perioadei în timp a acestor apariţii. Printr-o formulare simplistă se poate spune că filosofii materialişti consideră sufletul, gândirea, ca un rezultat al materiei, în timp ce idealiştii considră materia ca un rezultat al sufletului, al Divinităţii.

Această contradicţie - cunoscută şi pe timpul lui Epicur, continuă până în zilele noastre - între filosofia materialistă şi cea idealistă, ambele inspirând şi bazându-se pe descoperirile ştiinţifice de-a lungul istoriei. Ea poate fi aplanată doar de un factor neutru, absolut şi unanim admis, care nu există şi probabil că nici nu poate exista.

[modifică] Păcatul strămoşesc

Adam şi Eva (protopărinţii) au păcătuit în paradis, încălcând porunca Divină. Naraţiunea biblică privind păcatul protopărinţilor este cuprinsă în Gn 2, 17 şi 3, 1 şi urm. Ideile care se desprind de aici sunt:

• Dumnezeu i-a dat primului om o poruncă, pentru a-i pune la încercare obedienţa;
• Adam a încălcat porunca, lăsându-se ispitit de şarpe (diavol);
• Adam şi Eva au fost excluşi din Rai, din starea originară de nevinovăţie.

Ca încadrare morală, primul păcat a fost unul de neascultare, săvârşit din trufie (cf. Tob 4, 14: „din mândrie izvorăşte pieire“; Sir 10, 15: „Începutul păcatului este trufia“). Textul biblic nu menţionează o greşeală sexuală (de ex., porunca de a se înmulţi, Gn 1, 28 şi ideea că bărbatul va fi un singur trup cu femeia, Gn 2, 24, apar înainte de păcat). Încălcarea poruncii de a nu mânca din „pomul cunoaşterii binelui şi răului" (măr?) (Gn 2, 16) este uzurparea prin păcat a unui drept pe care şi-l rezervă Dumnezeu. Nu este vorba de calitatea de a fi atotştiutor (omul decăzut nu o va avea) şi nici de discernământul moral (omul îl avea şi înainte de păcat, fiind fiinţă raţională). Este vorba de pretenţia de a decide singur ce este „bine” şi „rău” şi de a acţiona în consecinţă: revendicarea autonomiei morale, la egalitate cu Dumnezeu.

Urmările păcatului strămoşesc sunt pierderea harului sfinţitor şi atragerea asupra lor a mâniei lui Dumnezeu. Conform teologiel creştine, Adam şi Eva au ajuns pradă domniei diavolului, spre deosebire de iudaism, care nu acordă mare pondere sfinţitor şi diavolului.

Apoi, păcatul lui Adam a trecut asupra tuturor urmaşilor lui, asupra tuturor oamenilor, nu prin imitare, ci în mod ereditar.

Rămâne echivocă problema fructului „pomului cunoaşterii binelui şi răului", care nu a fost specificat în Biblie. În contradicţie cu varianta mărului, acceptată unanim în creştinismul european, este mai plauzibil că Adam si Eva nu au mancat un măr - atunci nu creşteau mere in Orient - ci alt fruct, posibil smochine (Adam si Eva şi-au înfăşurat «ruşinea» in frunze de smochin). Mărul a rămas totuşi, fructul preferat în artă şi în mentalitatea ubicuitară, cu aluzii la păcatul trupesc:

„...Iar ale Evei fiice dau buzna în livadă

din merele oprite să facă marmeladă” (Topîrceanu)

[modifică] Hristos, Noul Adam

Conform catehismului bisericilor creştine, Iisus Hristos este „Noul Adam", inaugurând noua creaţie: "Primul om ieşit din pământ este pământesc, însă cel de-al doilea om vine din cer" (1 Cor 15, 47). „Noua naştere" inaugurată de Hristos este viaţa dumnezeiască dată celor care cred în Hristos. La Botezul lui Iisus, „s-au deschis cerurile" (Mt 3, 16), pe care le închisese păcatul lui Adam.

[modifică] Bibliografie

• M. Join-Lambert, X. Léon-Dufour, "Adam" în Vocabular de teologie biblică, Bucureşti 2001, p. 5-6.
• X. Léon-Dufour, "Femeie", ibid., p. 221-223.
• Catehismul Bisericii Catolice, Arhiepiscopia romano-catolică de Bucureşti 1993, nr. 397-421, 504-505.
• Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, nr. 66-78.
• L. Ott, Grundriss der katholischen Dogmatik, Nova et Vetera, Bonn 2005.

[modifică] Vezi şi

• Listă de zile onomastice