Acumulator cu plumb

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acumulator utilizat la autovehicule

Acumulatorul cu plumb reprezintă cel mai vechi și cel mai simplu tip de acumulator. Deși are greutate și volumul ridicate, prezintă avantajul furnizării unui curent puternic la conectare, ceea ce este necesar pornirii motoarelor termice folosite pe larg la functionarea automobilelor. Prezintă față de alte tehnologii de acumulator un raport energie/preț favorabil. A fost luat inițial în vedere ca sursă de energie pentru autovehicule electrice, dar din cauza greutății mari a lăsat locul altor tehnologii, el fiind folosit mai ales în alimentarea stivuitoarelor electrice unde servește și ca balast echilibrant de masă pe axa roților din spate. Deasemenea este folosit ca baterie de start la autocamioane. A fost inventată în 1859 de fizicianul francez Gaston Planté.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

  • tensiunea: determinată de numărul de elemente în serie;
  • capacitatea acumulatorului: arată perioada de descărcare și se măsoară în Amperi oră (Ah);
  • curentul de lucru maxim admisibil: nu trebuie depășit căci se produce distrugerea acumulatorului;
  • randamentul energetic: dat de raportul ηW= Wdesc/Winc.