Acordul Churchill-Stalin de procentaj

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Copia lui Churchill a acordului secret dintre el şi Stalin

Acordul de procentaj, cunoscut și ca „Documentul obraznic”, a fost o înțelegere între premierul sovietic Iosif Stalin și prim-ministrul britanic Winston Churchill privind împărțirea Europei de sud-est în sfere de influență în timpul celei de-A Patra Conferință de la Moscova, în anul 1944.

În 1944 armatele sovietice avansau rapid în Europa de Est, convingându-l pe Churchill de necesitatea de a ajunge la un acord cu Stalin privind viitorul regiunii.[1] Churchill a încercat să restabilească influența britanică în regiune, în special în Grecia, pentru a asigura o dominația britanică în Marea Mediterană [1]

În luna mai Churchill a evaluat posibilitatea de a rezista cu sprijinul SUA la trecerea la comunism a regiunii.[1] La 05 mai 1944 ministrul de externe britanic, Anthony Eden, a propus ambasadorului sovietic să examineze problemele românilor, în principal în ceea ce privește URSS-ul, în timp ce grecii ar trebui să rămână sub influență britanică.[2][3] Iugoslavia nu a fost menționată în propunerea de acord.[2] La 18 mai, ambasadorul sovietic a informat consimțământul guvernului său, cu condiția aprobării SUA.[2]

Președintele american Franklin D. Roosevelt s-a opus inițial sferelor de influență propuse de Churchill, temându-se că acestea ar putea deveni zone regionale de influență permanente, a acceptat ulterior propunerea lui Churchill, dar cu rezerve

Împărțirea[modificare | modificare sursă]

La 9 octombrie 1944 Churchill și Stalin s-au întâlnit la Conferința de la Moscova. Relatarea lui Churchill privind aceast incident este urmatoarea: Churchill a scris pe o bucată de hârtie (unii pomenesc de un șervețel) propunerea ca sferele de influență să se împartă procentual după cum urmează:

  • România: Uniunea Sovietică ar trebui să aibă 90% influență, iar Marea Britanie 10%;
  • Grecia: Uniunea Sovietică ar trebui să aibă 10% influență, iar Marea Britanie 90%;
  • Ungaria și Iugoslavia: Uniunea Sovietică și Marea Britanie ambii cu 50%;
  • Bulgaria: Uniunea Sovietică cu 75% influență, iar Marea Britanie cu 25%.

El a împins hârtia spre Stalin, care a bifat și a dat-o înapoi lui Churchill.

„Oare nu este cinic să dispunem în această manieră de soarta a milioane de oameni? Hai să ardem hârtia” ar fi spus Churchill.
„Nu, păstrați-o” ar fi răspuns Stalin.

În cursul negocierilor din zilele următoare, la 10 și 11 octombrie 1944, dintre Anthony Eden, ministrul de Externe al Marii Britanii, și Viaceslav Molotov, comisarul poporului pentru Afacerile Străine al URSS, procentele propuse de Churchill au fost modificate în cazul Bulgariei și al Ungariei, Uniunea Sovietică obținând, în cele două țări, o influență de 80%. În afara acestor două țări nu au fost menționate altele.

Dacă acest acord a avut loc în realitate, atunci Stalin și-a păstrat promisiunea în privința Greciei, dar nu și în cazul României, Bulgariei și Ungariei, care au căzut complet sub influență sovietică. Pe de altă parte nici, Churchill nu s-a ținut de cuvânt în privința Greciei, unde nu s-a permis nicio influență sovietică. În Războiul Civil Grec Marea Britanie a acordat sprijin forțelor guvernamentale, dar sovieticii nu au acordat ajutor partizanilor comuniști greci.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Roberts (1973), p. 240
  2. ^ a b c Roberts (1973), p. 241
  3. ^ Roberts (1951), p. 265

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]