Aberația luminii

Din cauza mişcării Pământului, telescopul trebuie înclinat corespunzător astfel încât raza de lumină să unească punctul 1 cu punctul 2
(c - viteza luminii, v - viteza Pământului)

Aberația luminii (numită și aberație astronomică sau aberație stelară) este un fenomen astronomic care explică mișcarea aparentă a obiectelor cerești față de poziția lor reală. A fost descoperită și explicată de astronomul englez James Bradley în 1725. Acesta a luat în considerație faptul că viteza luminii este finită și că Pământul se rotește în jurul Soarelui.

Astfel, direcția aparentă de deplasare a unei surse luminoase este influențată de viteza de deplasare a observatorului. Acest fenomen este similar faptului observat în viața cotidiană prin care unghiul față de verticală sub care cad picăturile de ploaie pe ferestrele laterale ale unui vehicul este cu atât mai mare cu cât vehiculul se deplasează cu viteză mai mare.

Bradley a observat acest fenomen studiind variațiile poziției aparente ale stelei Etamin (γ Draconis).

Tipuri de aberație

• aberație diurnă: datorat rotației Pământului în jurul axei proprii;
• aberație anuală: datorat mișcării orbitale a Pământului în jurul Soarelui;
• aberație seculară: cauzat de deplasarea sistemului solar printre stele (deplasarea în direcția apexului solar).