51 Pegasi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Coordonate: Harta cerului 22h 57m 28.0s, +20° 46′ 08″

51 Pegasi
Constelația Pegas
Distanța medie față de
Pământ
50,9 ani lumină
Luminozitate vizuală(V)
Magnitudine absolută
Clasificare spectrală G2.5IVa[1] sau G4-5Va
Caracteristicile orbitei
Distanța medie față de
centrul Căii Lactee
Perioada Galactică
Viteza
Caracteristici fizice
Diametru mediu
Circumferință
Aplatizare
Aria suprafeței
Volum
Masă
Densitate
Gravitația la suprafață
Viteza de evadare
de pe suprafață
Temperatura la suprafață 5571 ± 102[2] K
Temperatura coroanei
Temperatura miezului
Luminozitate (Lsol) 1,30 L
Radiația medie (Isol)
Caracteristicile rotației
Înclinare
Ascendentul
Perioada de rotație
la ecuator
37 zile
Viteza de rotație
la ecuator
Compoziția fotosferei (după masă)
Hidrogen
Heliu
Oxigen
Carbon
Fier
Neon
Azot
Siliciu
Magneziu
Sulf
51 Pegasi
Reprezentare artistică a stelei 51 Pegasi (care este o pitică galbenă) și a planetei 51 Pegasi b.

51 Pegasi este o stea pitică galbenă asemănătoare Soarelui situată la 15,6 parseci[3] (50,9 ani-lumină) de Pământ, în constelația Pegas. Aceasta a fost prima stea asemănătoare Soarelui, alta decât Soarele, despre care se știe că are o planetă care se rotește în jurul acesteia.[4]

Descoperirea planetei 51 Pegasi b a fost anunțată pe 6 octombrie 1995 de către Michel Mayor și Didier Queloz. Descoperirea a fost făcută pe baza măsurării Efectului Doppler la Observatorul din Haute-Provence, folosind spectrograful ELODIE.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Montes, D.; López-Santiago, J.; Gálvez, M. C.; Fernández-Figueroa, M. J.; De Castro, E.; Cornide, M. (November 2001). "Late-type members of young stellar kinematic groups - I. Single stars". Monthly Notices of the Royal Astronomical Society 328 (1): 45–63. doi:10.1046/j.1365-8711.2001.04781.x. Bibcode: 2001MNRAS.328...45M.
  2. ^ Gerard T. van Belle and Kaspar von Braun (2009). "Directly Determined Linear Radii and Effective Temperatures of Exoplanet Host Stars" (abstract). The Astrophysical Journal 694 (2): 1085–1098. doi:10.1088/0004-637X/694/2/1085. http://www.iop.org/EJ/abstract/0004-637X/694/2/1085/. (web Preprint)
  3. ^ van Leeuwen, F. (). „Validation of the new Hipparcos reduction”. Astronomy and Astrophysics. 474 (2): 653–664. Bibcode:2007A&A...474..653V. doi:10.1051/0004-6361:20078357. 
  4. ^ Mayor, Michael; Queloz, Didier (). „A Jupiter-mass companion to a solar-type star”. Nature. 378 (6555): 355–359. Bibcode:1995Natur.378..355M. doi:10.1038/378355a0. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]