1 Mai (stație de metrou)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la 1 Mai (staţie de metrou))
Acest articol se referă la stația de metrou 1 Mai. Pentru alte sensuri, vedeți 1 mai (dezambiguizare).
Stația precedentă Linia Stația următoare
Jiului M4 Grivița
Pajura M6 Grivița
1 Mai
Peronul stației 1 Mai
Peronul stației 1 Mai
Amplasare
Loc Piața Chibrit
UAT 1
Servicii
Legături STB 3, 24, 45, 86, 97, 105, 381.
Peroane în uz 2
Aranjamentul peroanelor platformă-insulă
Călătorii (2019) 1.631.501[1]
Istorie
Deschisă 2000
Deschisă pentru M6 planificat 2021,[2] în februarie 2023 lucrările încă nu începuseră [3][4]
Metroul din BucureștiMetrorex
Lista stațiilor de metrou din București


1 Mai este o stație de metrou din București de pe magistrala de metrou M4. Ea se află la intersecția Bulevardului Ion Mihalache (fost 1 Mai) cu Calea Griviței. Această stație a fost stația terminus a aceleiași magistrale până în data de 1 iulie 2011.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Lucrările la Magistrala 4, din care face parte stația 1 Mai, au început în decembrie 1989, dar, din cauza deficitului bugetului alocat, acestea au fost sistate în 1994. În perioada următoare, singurele operațiuni realizate au fost de evacuare a apelor ce se infiltrau prin pereții neterminați, care au fost la rândul lor sistate pentru a opri deformarea tunelelor.[5]

În 1997 a fost obținut un împrumut de la Banca Europeana de Investitii pentru cofinantarea proiectului „Modernizarea metroului din București - etapa I” prin care lucrările au fost reluate.[5] Stația a fost deschisă în 1 martie 2000, odată cu tronsonul inițial al Magistralei 4: Gara de Nord II - 1 Mai.[6]

De-a lungul timpului, stația a suferit modificări.

Pereții stației, inițial de culoare gri, au fost vopsiți într-un model cu galben și bleumarin la un moment dat între anii 2007 și 2017. Acesta s-a deteriorat în timp din cauza infiltrațiilor.

Spre sfârșitul anului 2022, în stație și pe căile de acces către aceasta a fost montat pavaj tactil pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

În martie 2023 pereții au fost revopsiți în galben și bleumarin, însă nu a fost luată nicio măsură împotriva infiltrațiilor, care continuă să existe.

Magistrala 6[modificare | modificare sursă]

Magistrala 6 este o magistrală care va lega Gara de Nord de Aeroportul Henri Coandă. Acest proiect va costa un miliard de euro. Magistrala 6 va avea 12 stații, începând de la stația 1 Mai.[7]

Termenul estimat de punere în funcțiune era a doua jumătate a anului 2021.[8] În februarie 2023 lucrările de construcție a stației încă nu începuseră.[9][10]

Arhitectură[modificare | modificare sursă]

Stația a fost construită cu o arhitectură similară cu stația Grivița și Gara de Nord 2, cu peron central și aceeași gamă de culori.

Inițial, stația avea o schemă de culori gri-bleumarin. Podeaua și coloanele sunt realizate din granit gri, respectiv alb, pereții sunt sintetici și erau vopsiți în gri și bleumarin, iar balustradele și celelalte elemente sunt din aluminiu cromat.

La un moment dat între anii 2007 și 2017, pereții au fost vopsiți într-un model cu galben și bleumarin, ce nu are vreo legătură aparentă cu arhitectura originală a stației, acesta deteriorându-se în timp din cauza infiltrațiilor. În martie 2023 pereții au fost revopsiți în galben și bleumarin, dar alte nuanțe.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Lista stațiilor de metrou din București sortate după numărul de călătoriiinițializate în stația respectivă, în anul 2019
  2. ^ [1]
  3. ^ [2]
  4. ^ [3]
  5. ^ a b „METROREX”. web.archive.org. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ „METROREX”. www.metrorex.ro. Accesat în . 
  7. ^ Gov.ro (), Magistrala 6 de metrou – Gara de Nord – Aeroport Otopeni – indicatorii tehnico-economici au fost aprobați 
  8. ^ „Magistrala 6 de metrou – Gara de Nord – Aeroport Otopeni – indicatorii tehnico-economici au fost aprobați”. Guvernul României. Accesat în . 
  9. ^ „Lucrările la magistrala de metrou spre Otopeni ar putea începe în această primăvară”. euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews. Accesat în . 
  10. ^ Bărbulescu, Adrian (). „Când încep lucrările la Magistrala 6 de metrou, tronsonul 1 Mai-Tokyo”. Club Feroviar. Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]