Ștefan Dimitrie Grecianu
Ștefan Dimitrie Grecianu (n. 19 septembrie 1825, București - d. 1 august 1908, București) a fost un academician român, istoric, genealogist, heraldist și membru de onoare (din 1905) al Academiei Române.
După ce a făcut primii ani de școală acasă, timp de 4 ani a urmat cursurile la Paris. Revine în țară în 1848 și profesează ca procuror și judecător la Tribunalul Ilfov până în 1859. În aceeași perioadă a îndeplinit și funcția de prefect al județului Prahova. Din 1859 este ales deputat și senator din partea Partidului Conservator în fiecare legislatură. Din 1902 a fost președinte al Societății Agrare a marilor proprietari[1].
Cuprins |
Contribuțiile în domeniul heraldicii [modificare]
În 1867 propune mai multe proiecte pentru stema României, dintre care ultimul va fi adoptat abia peste cinci ani, în 1872[2].
La 10 și 16 februarie 1890 Șt. Grecianu interpelează în Senat cu privire la utilizarea greșită a stemei țării și la necesitatea studierii și fixării prin lege a stemelor districtuale. Drept urmare, la 13 aprilie 1890 primul-ministru Gheorghe Manu numește o comisie în acest sens, formată din Ștefan D. Grecianu (președinte) și profesorii universitari V. A. Urechia și Grigore G. Tocilescu (secretar). În 1892, o dată cu schimbarea guvernului, comisia își încetează activitatea[3].
În 1900, după revenirea conservatorilor la putere, Grecianu publică rezultatele comisiei într-un volum ilustrat intitulat „Eraldica română”. Pe lângă propunerea unor steme districtuale (niciodată adoptate[4]) autorul realizează un studiu legat de evoluția heraldicii pe teritoriul României și un vocabular cu termeni heraldici. Aceștia din urmă nu vor fi folosiți însă de către heraldiștii care îi vor urma lui Grecianu, fiind preferată terminologia propusă de generalul P. V. Năsturel[5]. Totuși, prin concluziile asupra heraldicii românești, pe care o socotea ca și inexistentă, a frânat dezvoltarea acestei discipline în România și a diminuat interesul istoricilor români pentru heraldică[6]. Multe dintre concluziile sale vor fi parțial sau total infirmate de către studiile ulterioare[7].
Opera [modificare]
- Eraldica română (București, 1900);
- Câteva documente (1902);
- Discurs (1902);
- Dela București la Sarmisegetuza (1903);
- Scrierile lui Radu Logofătul Cronicarul (1904);
- Familia Lamotescu (1906);
- Șirul Voievozilor (1907);
- Istoricul moșiii Grecii (1910);
- Genealogii documentate ale familiilor boierești, 2 vol. (1913 - 1916).
A mai scris două studii cu privire la cronicari, publicate în „Revista Română” și „Românul”.
Referințe [modificare]
- ^ Enciclopedia Cugetarea.
- ^ Cernovodeanu, p. 159.
- ^ Andrieș-Tabac, p. 90.
- ^ Andrieș-Tabac, p. 90.
- ^ Cernovodeanu, p. 27, n. 66; p. 28.
- ^ Cernovodeanu, p. 27 - 28.
- ^ Cernovodeanu, p. 27.
Bibliografie [modificare]
- Lucian Predescu, Enciclopedia Cugetarea, București, 1940 (ediția a II-a, 1999).
- Dan Cernovodeanu, Știința și arta heraldică în România, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977.
- Silviu Andrieș-Tabac, Heraldica teritorială a Basarabiei și Transnistriei, Ed. Museum, Chișinău, 1998.
