Ștefan Cantacuzino

Portretul domnului, aflat la Mănăstirea Dintr-un Lemn

Portretele lui Ştefan Vodă Cantacuzino şi a soţiei sale, Păuna Doamna. Pictură murală din sala de bal de la Castelul Cantacuzino Bușteni

Ștefan Cantacuzino (în limba greacă: Στέφανος Καντακουζινός, Stephanos Cantacuzinos), a fost Domnitor în Muntenia: aprilie 1714 - 21 ianuarie 1716, ultimul domn regent pământean până la instituirea domniilor fanariote. A ajuns la conducerea Țării Românești pe când Imperiul Habsburgic Austriac, aflat în ascensiune, intra în conflict în Balcani, (pentru supremație teritorială) cu Imperiul Otoman turcesc

Făcea parte din familia marilor boieri români Cantacuzini, a fost fiul învățatului stolnic Constantin Cantacuzino și nepot de frate al domnitorului Țării Românești, Șerban Cantacuzino.

Domnind într-o perioadă instabilă, în contextul luptei hegemonice dintre Imperiul Austriac și Poarta Otomană, Ștefan Cantacuzino a încurajat plângerile la Constantinopol împotriva lui Constantin Brâncoveanu, a predat turcilor corespondența acestuia cu nemții și a luat averile prietenilor lui Brâncoveanu. În timpul domniei lui începe războiul între turci și creștinii europeni conduși de principele Eugen de Savoia. Ștefan a luat partea nemților habsburgici, comunicându-i lui Steinville știri despre stadiul pregătirilor de război ale Porții. Aflându-se aceasta la Constantinopol, Ștefan a fost ridicat din București de un capegiu, trimis de Poartă în ianuarie 1716 și a fost ucis la 26 mai 1716 împreună cu tatăl și unchiul său Mihai. Se spunea despre Ștefan Cantacuzino că era un om vesel din fire care glumea și râdea, și care își schimba "cu ceasul" vorbele și faptele.

A fost căsătorit cu Doamna Păuna. Ștefan Cantacuzino a ridicat pentru soția sa, "doamna Păuna", doar în câteva luni, "un frumos palat cu opt odăi, ocupând pentru acest edificiu și un colț de grădină (în perimetrul Curții Domnești)", potrivit lui Maria del Chiaro (citat de Aristide Ștefănescu). [1]