Șoimii Patriei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Şoimii Patriei)
Salt la: Navigare, căutare
Ceremonie cu şoimi ai patriei

Șoimii Patriei a fost o organizație comunistă din România a copiilor preșcolari și școlari, în vârstă de 4-7 ani, înființată în anul 1976 (avânt ca model oranizația „Octombriștilor” din Uniunea Sovietică[1]). Avea menirea de a contribui la „educarea moral-civică a copiilor, în spiritul umanismului, al dragostei și respectului față de patrie și popor, față de Partidul Comunist Român[2]. Organizația își desfășura întreaga activitate sub conducerea PCR, iar sarcina de îndrumare a activității ei revenea Organizației Pionierilor [3]. A fost singura organizație de acest tip din țările blocului socialist.

La 10 decembrie 1976 s-a constituit, la nivel central, Comisia pentru îndrumarea activității Organizației Șoimii Patriei, din care făceau parte adulți și pionieri-membri ai Consiliului Național al Organizației Pionierilor (CNOP) - precum și reprezentanți ai Ministerului Educației și Învățământului, CC al UTC, UASCR și ai altor ministere, mame eroine etc. [4]

Cuprins

[modificare] Sarcinile de la Partid

Sarcinile care incumbau educatorilor Șoimilor Patriei, pentru încadrarea în linia ideologic-educativă a acelor vremi, au fost trasate astfel de organul tutelar [5] :

„Cunoașterea Drapelului PCR, recunoașterea portretului tovarășului Nicolae Ceaușescu și al tovarășei Elena Ceaușescu, informarea copiilor asupra înaltelor funcții pe care le îndeplinesc pe linie de partid și de stat, prezentarea unor aspecte semnificative din copilărie și adolescență, principalelor momente din activitatea revoluționară din trecut și din ultimele decenii; sublinierea rolului hotărâtor al tovarășului Nicolae Ceaușescu și al tovarășei Elena Ceaușescu în asigurarea tuturor condițiilor de creștere și educare a copiilor, de dezvoltare economico-socială a patriei noastre. Inițierea asupra unor elemente accesibile lor cu privire la rolul conducător al partidului în societatea noastră, al calității acestuia de centru vital al națiunii noastre, asupra necesității de a urma întocmai îndemnurile și chemările partidului, ale conducerii sale.”

[modificare] Uniforma șoimilor pentru activități zilnice [6]

Pentru fetițe
  • fustiță albastră (pantalon albastru);
  • bluză portocalie cu epoleți;
  • fundă roșie cu tricolor;
  • pălărie albastră;
  • ciorapi albi;
  • ecuson.
Pentru băieți
  • pantalon albastru (lung și scurt);
  • bluză portocalie cu epoleți;
  • fundă roșie cu tricolor;
  • șapcă albastră;
  • ciorapi albi;
  • ecuson.

Intrarea copiilor în organizație avea loc într-un cadru festiv, în prezența părinților, reprezentanți ai organelor de partid și de stat (de nivel local sau central). Cu acest prilej, pionierii înmânau grupelor de șoimi ai patriei însemnele organizației: drapelul, fundele și insignele.

[modificare] Revista Șoimii Patriei

În cursul ședintei Secretariatului CC al PCR din ziua de 18 octombrie 1977, Nicolae Ceaușescu a anunțat decizia ca revista pentru copii Arici-Pogonici să fie transformată în revista "Șoimii patriei".[7]

[modificare] Note

Unelte personale
Spații de nume

Variante
Vizualizări
Acțiuni
Navigare
Participare
Tipărire/exportare
Trusa de unelte
În alte limbi