Învățare prin predare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Prezentarea vocabularului limbii franceze de către o studentă germană.

"Lernen durch Lehren" (în germană Învățarea prin predare, într-o formă prescurtată LdL) este o metodă de învățare care se inspiră din învățământul reciproc, practicat în Elveția, în secolul al XIX-lea, dar care a fost dezvoltată și răspândită în Germania începând cu anul 1980 de către Jean-Pol Martin, profesor de didactică franceză la Universitatea Catolică din Eichstätt-Ingolstadt, Bavaria. Jean-Pol Martin a descris în mod sistematic metodele aplicate având ca punct de plecare o cercetare pedagogică pe care a efectuat-o în cadrul orelor de franceză, ca limbă străină la o clasă la care a predat timp de șapte ani, dintr-a cincea, până într-a treisprezecea, înainte de Bacalaureat. După aceea, a dat o formulă teoretică conceptului său. În mod paralel și alți cercetători, s-au arătat interesați de această metodă. Începând cu anul 1987, "Învățare prin Predare", a cunoscut o dezvoltare excepțională și datorită faptului că Jean-Pol Martin a creat o rețea la care au aderat mai mulți profesori care utilizau metoda la diferite materii și pentru un public diversificat. Acești profesori au început să inventarieze rezultatele și să le prezinte în cadrul cercurilor pedagogice. Metoda și-a mărit audiența în mod deosebit începând din anul 2001 în cadrul reformei învățământului din Germania. Acest an este foarte important și datorită faptului că acum s-au publicat rezultatele unui studiu-Pisa care a avut drept scop analiza comparativă a mai multor sisteme de învățământ din Europa și care a scos în evidență deficitele Germaniei. Astăzi, metoda este tratată în toate manualele de Didactică franceză în cadrul cercurilor pedagogice și este recomandată de Ministerul Învățământului.

Definiția termenului de învățare[modificare | modificare sursă]

Funcția mintală prin care o persoană obține noi cunoștințe, abilități, valori, sensuri și referințe, folosindu-și capacitatea de a percepe informații. Procesul de învățare are loc pe parcursul întregii vieți și este evidențiat de modificările pe care le produce în comportamentul persoanei.

Conceptul de Învățare prin Predare[modificare | modificare sursă]

Clasa înțeleasă ca o rețea neuronală
Dacă luăm o rețea neuronală ca model pentru a structura comunicarea în clasă, întrebarea care se pune este aceea dacă o asemenea concepție poate funcționa.
  • Cum funcționează o rețea neuronală?

La nivelul sistemului nervos, procesul de învățare se realizează în momentul în care mai mulți neuroni stabilesc conexiuni fixe. Cu cât individul se confruntă de exemplu cu un cuvânt ca "mama", cu atât sunt neuronii mai activi și legăturile între ei mai stabile.

  • Cum produc rețelele neuronale cunoaștere?

Rețelele neuronale produc cunoaștere intrând în interacțiune și creînd noi conexiuni, mai efective decât precedentele.

  • Cum se poate realiza acest model în clasă?

Profesorul trebuie să creeze astfel de situații, încât elevii să poată să comunice în mod intens între ei și să creeze conexiuni durabile. Pentru a atinge acest scop, ei trebuie aduși în situația de a construi împreună procesul de învățare prin relizarea unor proiecte de mai mică întindere.

  • Ce condiții trebuie îndeplinite pentru ca o rețea neuronală compusă din indivizi să funcționeze?

Persoanele implicate trebuie să se simtă atrase de activitatea pe care o exercită și să simtă că această muncă colectivă poate să facă lumea mai bună, "motivare etică". Comunicarea trebuie să se realizeze în mod fluid, coerent: aceasta înseamnă că obstacolele din calea comunicării trebuie reduse: cu cât comunicarea se realizează mai rapid, cu atât este mai eficientă. Realizatorul rețelelor neuronale (profesorul) trebuie să cunoască foarte bine neuronii (elevii) pentru a putea să îi conecteze și să îi facă să interacționeze eficient. Cu cât neuronii și constructorul sunt mai competenți, cu atât funcționează mai bine rețeaua neuronală. De aceea este foarte important ca elevii și studenții să își însușească cât mai rapid tehnicile de bază adecvate ca de exemplu: amabilitate, fiabilitate, rapiditate, etc.

Metoda are la bază un principiu foarte simplu: În cadrul orelor, elevii își prezintă reciproc noile conținuturi din manual chiar de la începutul lecției. Metoda nu trebuie sub nicio formă confundată cu o prezentare orală, un model de curs magistral realizat de elevi. De fapt, elevii implicați nu numai că trebuie să prezinte ei înșiși noile conținuturi, ci și să utilizeze tehnici adecvate fiecărei teme sau subiect, atât în cadrul muncii în grup sau în tandem, cât și prin interpretare de documente, să verifice dacă ceilalți și-au însușit noile cunoștințe și să motiveze clasa. Întrebarea care se pune în mod logic este aceea a notării. Jean-Pol Martin, promotorul metodei se arată împotriva notării performanțelor elevilor, însă alți adepți ai săi se opun.

Evoluția metodei din anul 2001[modificare | modificare sursă]

Metoda se bazează pe două componente:

  • o componentă antropologică
  • și una didactică.

Componenta antropologică pleacă de la piramida aspirațiilor fundamentale a lui Maslow. Datoria de a preda elevilor conținuturile manualelor poate favoriza satisfacția dorinței de protecție a omului (prezentarea conținuturilor didactice întărește încrederea în sine), satisfacerea nevoii de contacte sociale și de recunoaștere din partea celorlalți, dorința de a se realiza și de a-și dezvolta potențialul și nu în ultimul rând aspirația spre transcendență înțeleasă ca o dorință de a da un sens faptelor sale. Această ultimă dorință trebuie analizată în contextul următor: pentru a aborda cu succes problemele care se prezintă în fața omenirii, este important să se mobilizeze toate resursele intelectuale de care aceasta dispune, ceea ce constituie baza metodei de "Predare prin Învățare". Din moment ce capacitatea de comunicare este condiția necesară pentru a împărtăși cunoștințele și a reconstrui, metoda favorizează în egală măsură o atitudine democrată.
În ceea ce privește componenta didactică, cel puțin referitor la învățarea limbilor străine, "Învățarea prin Predare" reduce contradicția aparentă între cele trei direcții diferite care s-au opus de-a lungul istoricului predării limbilor străine: direcția comportamentală (automatizarea structurilor lingvistice), cea cognitivistă (procesul de internalizare al conținuturilor intelectuale) și cea comunicativă (profesorul creează situații autentice).

Realizarea concretă a metodei[modificare | modificare sursă]

Noile conținuturi ale lecției sunt împărțite în unități mai mici pe mai multe grupe de elevi (dar nu mai mult de trei elevi într-o grupă). Fiecare grupă se familiarizează cu partea sa din lecție având drept scop prezentarea ei în fața clasei. Este important de insistat asupra faptului că elevii trebuie să mediteze îndelung asupra unei strategii eficace și motivante pentru a prezenta noile conținuturi: pantomimă, rebus, joc de roluri, în niciun caz expunere sau prezentare orală complexă. Grupa care prezintă trebuie în același timp să verifice dacă toată clasa a priceput noua secvență de lecție prin teste, sau reproducerea conținutului de către un elev. Majoritatea profesorilor care utilizează metoda nu o fac la toate orele sau în mod continuu pentru că ea cere mai multă concentrare din partea elevilor și o pregătire mai intensă din partea profesorilor. Iată avantajele și dezavantajele prezentate de cei care o utilizează:

Avantaje

  • Elevii lucrează mult mai intensiv și asimilează conținuturile în profunzime.
  • Mai mult, elevii își însușesc competențe-cheie, ca:
  • capacitatea de a munci în grup,
  • capacitatea de a planifica o temă mai dificilă,
  • flexibilitate,
  • capacitatea de a prezenta un fragment din lecție și de a modera clasa,
  • încredere în sine.

Dezavantaje

  • Prezentarea metodei cere un anumit timp.
  • Elevii și profesorii trebuie să accepte să muncească în plus.

Bibliografia[modificare | modificare sursă]

  • Alan Gartner, Mary Conway Kohler, Frank Riessman: Children teach children – Learning by teaching. Harper & Row, New York u.a. 1971, ISBN 0-06-013553-0
  • Roland Graef, Rolf-Dieter Preller (Hrsg.): Lernen durch Lehren. Univ. Eichstätt, Fachdidaktik des Franz., Verl. im Wald, Rimbach 1994, ISBN 3-929208-10-5
  • Joachim Grzega: LdL in universitären Kursen – Ein hochschuldidaktischer Weg zur Vorbereitung auf die Wissensgesellschaft. Internet-Ms., 2003, PDF
  • Joachim Grzega: Lernen durch Lehren und Forschen – Bildungs-, lehr- und lernökonomische Hinweise und Materialien. Internet-Ms., 2005, PDF
  • Joachim Grzega, Franz Waldherr: Lernen durch Lehren (LdL) in technischen und anderen Fächern an Fachhochschulen. In: Projektseminare für Lehrende in technischen Fächern. Hrsg.: Zentrum für Hochschuldidaktik der bayerischen Fachhochschulen (DiZ), Schriftreihe DiNa, Ausg. 11/2007, ISSN 1612-4537, S. 1-17 (PDF)
  • Rudolf Krüger: Projekt „Lernen durch Lehren“ – Schüler als Tutoren von Mitschülern. Klinkhardt, Bad Heilbrunn/Obb. 1975, ISBN 3-7815-0243-0
  • Jean-Pol Martin: Zum Aufbau didaktischer Teilkompetenzen beim Schüler – Fremdsprachenunterricht auf der lerntheoretischen Basis des Informationsverarbeitungsansatzes. Narr Verlag, Tübingen 1985, ISBN 3-87808-435-8 (zugl. Dissertation, Universität Gießen 1985)
  • Jean-Pol Martin: Vorschlag eines anthropologisch begründeten Curriculums für den Fremdsprachenunterricht. Narr Verlag, Tübingen 1994, ISBN 3-8233-4373-4 (zugl. Habilitations-Schrift, Universität Eichstätt 1992)
  • Jean-Pol Martin, Guido Oebel: Lernen durch Lehren – Paradigmenwechsel in der Didaktik?, In: Deutschunterricht in Japan. Zeitschrift des Japanischen Lehrerverbandes, Heft 12 / Herbst 2007, ISSN 1342-6575, S. 4–21 (PDF)
  • Guido Oebel: Lernen durch Lehren (LdL) im DaF-Unterricht – Eine „echte" Alternative zum traditionellen Frontalunterricht In: Petra Balmus, Guido Oebel u. Rudolf Reinelt (Hrsg.): Herausforderung und Chance – Krisenbewältigung im Fach Deutsch als Fremdsprache in Japan. Iudicium, München 2005, ISBN 3-89129-404-2 (Kongressdokument der DaF-Werkstatt Westjapan, 2003: Beiträge zur DaF-Werkstatt Westjapan, Ryukyu-Universität, Okinawa, Japan, 12.-14. Dezember 2003)
  • Alexander Renkl: Lernen durch Lehren – Zentrale Wirkmechanismen beim kooperativen Lernen. Dt. Universitätsverlag, Wiesbaden u.a. 1997, ISBN 3-8244-4228-0 (zugl. Habilitations-Schrift, Universität München 1996)
  • Christine Schelhaas: „Lernen durch Lehren“ für einen produktions- und handlungsorientierten Fremdsprachenunterricht – Ein praktischer Leitfaden mit zahlreichen kreativen Unterrichtsideen und reichhaltiger Materialauswahl. 2., verb. Aufl., Tectum-Verlag, Marburg 2003, ISBN 3-8288-8548-9
  • Carsten Waychert: Den eigenen Unterricht – und damit die Welt – verbessern. Bericht über die zweite DaF-Werkstatt Westjapan zum Thema: Aus dem unterrichtlichen Tiefschlaf aufwecken – Die Methode „Lernen durch Lehren“ und andere Ansätze zur Aktivierung japanischer Studierender im universitären Fremdsprachenunterricht mit Jean-Pol Martin (Universität Eichstätt) – Eine Veranstaltung westjapanischer Hochschullehrer und des DAAD (Universität Kurume, 27.–29. Oktober 2007) In: Deutschunterricht in Japan. Zeitschrift des Japanischen Lehrerverbandes, Heft 12 / Herbst 2007, ISSN 1342-6575, S. 123–130 (PDF)

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  • Lernen durch Lehren (LdL) (Paru en Février 2004 dans Les Cahiers de l’APLIUT (Association des professeurs de langues en IUT). Actes du XXVe Congrès : « A la recherche de situations communicatives authentiques : l’apprentissage des langues par les tâches »)
  • Lernen durch Lehren (Sit ce conține toate lucrările - majoritatea în germană - efectuate asupra metodei LdL din 1982)
  • Învățare