Înălțarea Sfintei Cruci

Înălțarea Sfintei Cruci (gr. Σταυροφανεια) este cea mai veche și cea mai importantă dintre sărbătorile creștine închinate cinstirii crucii lui Iisus. Atât în calendarul bizantin (ortodox și greco-catolic) cât și în cel latin această sărbătoare se ține pe data de 14 septembrie.

Semnificație

Prin această sărbătoare creștinii comemorează două evenimente deosebite din istoria lemnului crucii:

• aflarea crucii (de către Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare) pe care a fost răstignit Iisus și înălțarea ei solemnă, în văzul tuturor, de către episcopul Macarie de Ierusalim, în ziua de 14 septembrie 326;
• readucerea lemnului crucii de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius I, care a depus-o în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după care patriarhul Zaharia de Ierusalim a înălțat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630.

Istorie

Începutul cultului public și oficial al Crucii lui Iisus s-a petrecut în anul 335, cu ocazia sfințirii bisericii zidite de împăratul Constantin cel Mare, la propunerea împărătesei Elena, pe Golgota, locul Calvarului și al îngropării lui Isus (vestita biserică a Sfântului Mormânt, sau Martirion/Martyrium, iar mai târziu "Ad Crucem"). Conform pelerinei creștine Egeria (sec. IV), în această biserică, consacrată în ziua de 13 septembrie, a fost depusă spre păstrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperită de puțină vreme de sfânta Elena, mama lui Constantin.

Dar sărbătoarea liturgică a Înălțării Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai târziu, pe 14 septembrie, și așa s-a transmis și în Occident, cu începere din secolele VII-VIII, când la evenimentul din 335 s-a adăugat comemorarea redobândirii relicvei sfintei cruci de către împăratul bizantin Heraclie în anul 629. Cu paisprezece ani mai înainte, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Cetatea Sfântă a Ierusalimului, a luat ca pradă de război și racla cu lemnul Sfintei Cruci. Heraclie a recuperat Crucea prin război, și a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt. Câțiva ani mai târziu, în anii 634-635, lemnul sfintei cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (și înapoi) într-o procesiune solemnă care s-a păstrat până astăzi în cultul bizantin al sărbătorii din 14 septembrie.

Părțile din Cruce care au rămas la Ierusalim s-au pierdut definitiv în anul 1187, când a fost luată de Episcopul de Betleem și dusă în bătălia de la Hattin. Au rămas doar bucățile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol și la Roma.

Imnografia bizantină a sărbătorii

Tropar (glasul 1)

Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvintează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celor potrivnici dăruiește, și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.

Condac (glasul 4)

Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale daruiește-i, Hristoase Dumnezeule. Veselește cu puterea Ta pe credinciosul nostru popor, dăruindu-i lui biruință asupra potrivnicilor, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruință.

Surse

• Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica generală, București, 1993
• Înălțarea Sfintei Cruci - articol în enciclopedia ortodoxă OrthodoxWiki