Antibiotic: Diferență între versiuni

Modifică legăturile
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Navighează interactiv prin istoric
← Diferența anterioarăDiferența următoare →
Conținut șters Conținut adăugat
VizualWikitext
Linia 119: Linia 119:
== Referințe ==
== Referințe ==
<references/>
<references/>

== Bibliografie ==
{{refbegin}}
{{Library resources box
|onlinebooks=yes
|by=no
|lcheading= Antibiotic
|label=Antibiotic
}}
;În limba română
* {{cite book |authors=Fulga I.G. |title=Antibioza, antibiotice, antibioterapie |publisher=Editura Medicală |location=București |year=1989}}
* {{cite book |authors=[[Matei Balș|Balș M.]] |title=Antibioticele |publisher=Editura Medicală |location=București |year=1965 }}
* {{cite book |authors= [[Mircea Angelescu|Angelescu M]] |title=Terapia cu antibiotice |publisher=Editura Medicală |location=București |year=1998 }}
* {{cite book |authors= L. Debeleac |title=Microbiologie |publisher=Ed. Medicală Amaltea|location=București|year=1994 |isbn=973-9628-60-5}}
* {{cite book |authors=O.M. Dorobăț|title=Bacteriologie medicală |publisher=Editura Universității „Titu Maiorescu”|location=București |year=2006 |isbn=973-7674-00-6 |url=https://www.scribd.com/document/243551988/BACTERIOLOGIE-MEDICALA-OLGA-MIHAELA-DOROBAT-1-pdf}}
* {{cite book |authors=Cristea A.N. |title=Tratat de farmacologie |edition = 1| section = Antibiotice |publisher=Editura Medicală|location=București|year=2012 | ISBN = 973-39-0535-6}}
;În limbi străine
* {{cite book |authors=Alcamo IE |title=Fundamentals of microbiology |publisher=Jones and Bartlett |location=Boston |year=2001 |isbn=978-0-7637-1067-5}}
* {{cite book |authors=Atlas RM |title=Principles of microbiology |publisher=Mosby |location=St. Louis |year=1995 |isbn=978-0-8016-7790-8}}
* {{cite book |editors =Gualerzi CO, Brandi L, Fabbretti A, Pon CL |title=Antibiotics: Targets, Mechanisms and Resistance|publisher= John Wiley & Sons, Inc|location=|year=2013 |isbn=978-3-527-33305-9}}
* {{cite book |author =Sköld O |title=Antibiotics and Antibiotic Resistance |publisher= John Wiley & Sons, Inc |location=|year=2011 |isbn=9781118075609 | doi = 10.1002/9781118075609}}
* {{cite book |authors=Walsh C |title=Antibiotics: Actions, Origins, Resistance |publisher=ASM Press|location=Washington DC |year=2003 |isbn=978-1555818937}}
{{refend}}

== Lectură suplimentară ==
* {{cite journal |last1=Gould |first1=K |title=Antibiotics: From prehistory to the present day |journal=Journal of Antimicrobial Chemotherapy |date=2016 |volume=71 |issue=3 |pages=572–575 |doi=10.1093/jac/dkv484 |pmid=26851273 }}
* {{cite journal | authors= Davies J, Davies D |title= Origins and evolution of antibiotic resistance |journal= Microbiology and Molecular Biology Reviews |volume= 74 |issue= 3 |pages= 417–33 |date= September 2010 |pmid= 20805405 |pmc= 2937522 |doi= 10.1128/MMBR.00016-10}}
* {{cite journal | authors= Giedraitienė A, Vitkauskienė A, Naginienė R, Pavilonis A |title= Antibiotic resistance mechanisms of clinically important bacteria |journal= Medicina |volume= 47 |issue= 3 |pages= 137–46 |date= 1 January 2011 |pmid= 21822035|doi= 10.3390/medicina47030019 }}
* {{cite journal | authors= Pugh R, Grant C, Cooke RP, Dempsey G |title= Short-course versus prolonged-course antibiotic therapy for hospital-acquired pneumonia in critically ill adults |journal= The Cochrane Database of Systematic Reviews |issue= 8 |pages= CD007577 |date= August 2015 |pmid= 26301604 |doi= 10.1002/14651858.CD007577.pub3 |pmc =7025798|url= http://www.cochrane.org/CD007577/ARI_short-course-versus-long-course-antibiotic-treatment-hospital-acquired-pneumonia-adult-intensive}}


== Vezi și ==
== Vezi și ==
{{Columns-list|colwidth=30em|
* Clase de medicamente similare:
* Clase de [[medicament]]e similare:
**[[Anthelmintic]]
**[[Anthelmintic]]
**[[Antifungic]]
**[[Antifungic]]
Linia 136: Linia 166:
*[[Probiotic]]
*[[Probiotic]]
*[[Rezistență la antibiotice]]
*[[Rezistență la antibiotice]]
}}


== Legături externe ==
== Legături externe ==

Versiunea de la 3 aprilie 2020 21:45

Pentru o companie farmaceutică, vedeți Antibiotice Iași.
Antibiotic

Staphylococcus aureus - Plăcuță de testare a susceptibilității la antibiotice realizată prin antibiogramă
Denumiri
Alte denumiri sau sinonimeAntibacteriene
antimicrobiene
Identificare
Cod ATCJ01
Date clinice
Utilizareinfecții
infestații
Date farmacocinetice
Țintă biologicăcelula bacterii
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Antibioticele (greacă ἀντί- contra, βίος- viață) sunt o grupă de medicamente antimicrobiene care sunt utilizate pentru activitatea lor împotriva bacteriilor, fiind astfel cea mai importantă clasă de substanțe medicamentoase utilizate în tratamentul și profilaxia infecțiilor bacteriene.[1][2] Activitatea poate fi bactericidă, de distrugere a bacteriilor, sau bacteriostatică, de inhibiție a dezvoltării acestora. Un număr limitat de antibiotice posedă, de asemenea, și o activitate antiprotozoarică (cum este, de exemplu, metronidazolul).[3][4] Antibioticele nu sunt active asupra virusurilor, iar clasa de medicamente utilizată pentru distrugerea acestora sunt antiviralele.

Uneori, termenul face referire strict la compușii antimicrobieni produși naturali sau care sunt derivați de semisinteză ai acestora, iar pentru compușii obținuți prin sinteză chimică totală se utilizează termenul de chimioterapic antibacterian (precum sunt sulfamidele și antisepticele). Totuși, ambele tipuri de compuși distrug sau previn creșterea microorganismelor, fiind deci chimioterapice antimicrobiene. În aceeași ordine de idei, antibacterienele pot fi medicamente, săpunuri sau produse de curățare, însă antibiotice reprezintă doar clase de medicamente care sunt utilizate terapeutic la om sau la animale.[5]

Istoric

În ciuda faptului că agenții antibiotici cu spectre largi, care sunt utilizați în mod curent în tratamentul infecțiilor grave (precum tuberculoza și lepra) au fost identificați abia în secolul al XX-lea, unele dintre primele încercări de contracarare ale infecțiilor bacteriene au avut loc acum mai bine de 2500 de ani în China.[6] Se știa în acele vremuri că prin presarea pe o plagă a unei bucăți de pâine mucegăite, sau prin utilizarea de lapte fermentat sau miere poate duce la evitarea instalării unor infecți.[7][8][9][10]

Multe culturi antice, incluzând Egiptul Antic și Grecia Antică, utilizau mucegaiurile și unele surse vegetale pentru tratarea infecțiilor, datorită proprietăților lor antiseptice. Acest fenomen de inhibare a creșterii unor microorganisme prin asocierea de microorganisme antagoniste a primit denumirea de antibioză.[11] Prima descriere referitoare la acest principiu a fost realizată în anul 1877, când Louis Pasteur și Robert Koch au observat faptul că un bacil din aer producea inhibarea creșterii bacteriei Bacillus anthracis (bacilul cărbunos).[12]

Sinteza chimică a coloranților antimicrobieni

Structura arsfenaminei sau a salvarsanului, colorantul antimicrobian sintetizat de Paul Ehrlich.

Prima substanță antibacteriană care poate fi considerată ca antibiotic cu spectru restrâns a fost descoperită de către medicul german Paul Ehrlich (1854-1915). Acesta a observat faptul că unii coloranți prezintă afinități tinctoriale față de celulele umane, animale și bacteriene, iar altele nu, ceea ce a condus la idea că unii coloranți sintetici ar putea să se lege selectiv de celula bacteriană, distrugând-o, dar fără să producă o afectare semnificativă la om. Astfel, Ehrlich a dezvoltat în anul 1907 primul colorant cu potențial terapeutic antimicrobian, pe care l-a denumit salvarsan sau arsfenamină, după foarte multe încercări eșuate.[13][14][15][16] Acest derivat de arsen a devenit imediat foarte frecvent utilizat în tratamentul sifilisul, boală care era foarte răspândită la acea vreme, și a tripanosomiazei africane.[17][18][19]

În anul 1932, Gerhard Domagk și echipa sa de cercetare de la Bayer Laboratories au sintetizat prima sulfamidă, prontozilul roșu, ceea ce a deschis calea către dezvoltarea unei clase foarte numeroase de antibacteriene.[16][20][21][22][23] Pentru descopeirea sa, i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1939.[24]

Penicilina și antibioticele naturale

Observații cu privire la puterea inhibitorie a unor microorganisme asupra creșterii altor microoganisme au fost raportate încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Conceptul de antibioză a dus astfel la curiozitatea legată de existența unor compuși antibacterieni în natură.[25] Astfel, multe cercetări au început să fie publicate. În anul 1874, William Roberts a notat faptul că în culturile de Penicillium glaucum, un mucegai utilizat la fabricarea unor tipuri de brânză, nu există contaminare bacteriană.[26] În anul 1876, John Tyndall a adus contribuții suplimentare legate de acest subiect.[27] În anul 1895, Vincenzo Tiberio a publicat rezultate referitoare la capacitatea antibacteriană a unor extracte de mucegaiuri.[28]

În anul 1897, doctorandul Ernest Duchesne a prezentat lucrarea de dizertație „Contribution à l'étude de la concurrence vitale chez les micro-organismes: antagonisme entre les moisissures et les microbes” (Contribuție la studiul competiției vitale la micro-organime: antagonism dintre mucegaiuri și microbi),[29] prima lucrare care ia în considerare potențialul terapeutic al mucegaiurilor pe baza activității antimicrobiene. În teza sa, Duchesne propune ideea că există o luptă continuă pentru supraviețuire între bacterii și mucegaiuri, observând că E. coli a fost eliminată de către Penicillium glaucum când au fost cultivate pe aceeași cultură. De asemenea, a observat că animalele de laborator la care s-au inoculat doze letale de bacil tifoid împreună cu Penicillium glaucum nu s-au infectat cu tiofos. Totuși, nevoia de a se alătura armatei a întrerupt studiile lui Duchesne.[30] În mod paradoxal, Duchesne a murit de tuberculoză, o boală infecțioasă care în prezent beneficiază de tratament antibiotic.[30]

Structura chimică generală a penicilinelor, compuși derivați de la penicilina descoperită de Alexander Fleming în 1928.

Primul compus descoperit care este considerat ca fiind un antibiotic adevărat este penicilina. Descopeirea imensă a fost făcută de către Alexander Fleming, care a făcut în anul 1928 observația că secreția mucegaiului verde Penicillium notatum (care a contaminat în mod întâmplător culturile, datorită unei ferestre lăsate deschise) are capacitatea de a distruge colonia de bacterii cultivată.[17][31][32] Fleming cercetase anterior proprietățile antibacteriene ale lizozimului și astfel a putut interpreta corect faptul că, prin dezvoltare, organismul fungic a secretat un compus cu putere de inhibiție de creștere asupra bacteriei Staphylococcus aureus. Deși nu a putut realiza izolarea acestuia fără ajutorul chimiștilor, Fleming a publicat rezultatele în literatura de specialitate, iar pe baza denumiri genului Penicillium a oferit compusului numele de penicilină.[33][34][35]

Fișier:Alexander Fleming.jpg
Alexander Fleming, descoperitorul penicilinei

Ernst Chain și Howard Walter Florey au fost savanții care au continuat cercetările lui Fleming și au reușit într-un final să obțină penicilina într-o formă purificată, însă utilizarea acesteia nu a fost disponibilă la scară largă decât după 1945. Structura chimică a penicilinei a fost propusă de către Abraham în 1942[36] și a fost ulterior confirmată de către Dorothy Crowfoot Hodgkin în 1945.[37]

Cecil George a relizat primele observații clinice ale terapiei cu penicilină la pacienții nou-născuți bolnavi de conjunctivită, în anul 1930.[38] Chain și Florey au permis, prin studiile intense realizate, acceptarea pencilinei ca agent terapeutic, dar doar în anii 1940, când au început să apară primele înregistrările ale unor beneficii terapeutice.[20] Pentru munca depusă în dezvoltarea penicilinei, Fleming, Chain și Paine au primit Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1945.[39][40]

De asemenea, René Dubos a izolat, în 1939, tirotricina (formată din 20% gramicidină și 80% tirocidină), primul antibiotic care a fost testat clinic și unul dintre primele care au fost fabricate la nivel industrial. Aceste descoperiri au fost foarte importante, întrucât au readus la lumină interesul pentru penicilină și a lansat practic „epoca de aur a antibioticelor”.[41] Datorită necesității imperioase de a trata multitudinea de răni infectate cauzate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost investite foarte multe resurse în încercarea de a investiga proprietățile penicilinei și de a o purifica, astfel că în 1940 acest lucru a fost relizat în final.[41] Antibioticele au început să fie frecvent utilizate odată cu anul 1943, când a început producția la nivel industrial a penicilinelor în Statele Unite, Regatul Unit, Australia și în alte state.[17]

Restul secolului al XX-lea și secolul al XX-lea

Structura chimică a cloramfenicolului

Dezvoltarea și amploarea descoperirii și producției de antibiotice din secolul al XX-lea a început să fie cunoscută sub numele de „epoca de aur a antibioticelor”,[42] o perioadă în care au fost descoperite multe antibiotice: streptomicina, bacitracina, cloramfenicolul, eritromicina, rifampicina, etc. Perioada 1940 - 1970 este caracterizată de o așa-numită „explozie” a descoperirilor de antibiotice.[20] După popularizarea penicilinei, au început să apară noi clase de antibiotice care au la bază nucleul beta-lactamic, compuși care au fost grupați sub denumirea de antibiotice beta-lactamice. Noi peniciline sintetizate au fost: meticilina, oxacilina, ampicilina și carbenicilina.[43] Cefalosporinele au început să fie dezvoltate după descoperirea cefalosporinei C în 1945.[44] Descoperirea streptomicinei din anul 1944 a permis studiul unui număr mare de compuși sintetizați de speciile din genul Streptomyces, ducând la descoperirea de neomicină (1949), kanamicină (anii 1950) și gentamicină (1963).[43] John Ehrlich a reușit să izoleze cloramfenicolul, un compus important, din Streptomyces venezuelae.[45] Au fost caracterizate și primele tetracicline: aureomicina (clortetraciclina, 1948), izolată din Streptomyces aureofaciens,[46] și teramicina (oxitetraciclina, 1950), izolată din Streptomyces rimosus.[47]

Descoperirea macrolidelor a debutat cu eritromicina (iloticină), care a fost izolată din Streptomyces erythreus în 1952.[48] Pentru a evita instabilitatea acesteia în mediu acid, au fost dezvoltați compuși semisintetici, precum claritromicina și azitromicina,[17] iar ulterior a fost dezvoltată telitromicina, o ketolidă.[49] Au urmat glicopeptidele, cu primul reprezentat vancomicina, izolată din Amycolatopsis orientalis în 1955,[50] iar apoi teicoplanina, izolată din Actinoplanes teichomyceticus în 1984.[51] Streptograminele, de asemenea izolate din streptomicete din sol, au fost menționante pentru prima dată în literatură în 1953.[52] Prima lincosamidă, denumită lincomicină, a fost caracterizată în anii 1960 și a fost izolată din Streptomyces lincolnensis,[53][54] iar derivatul semisintetic clorurat al acesteia, clindamicina, a fost descris în anul 1969.[55] Rifamicinele au fost obținute atât prin izolare, cât și prin sinteză chimică: rifampicina a fost descoperită i izolată din Streptomyces mediterranei în 1957,[56] iar apoi au fost obținute rifabutina și rifapentina.

Structura chimică a acidului nalidixic, primul reprezentant al clasei chinolonelor

Dezvoltarea clasei chinolonelor și a fluorochinolonelor a avut un impact puternic asupra tratamentului antiinfecțios, acestea inhibând unele enzime necesare în replicarea ADN-ului bacterian (ADN-giraza, topoizomeraza I).[57] Primul reprezentant, acidul nalidixic, a fost descoperit întâmplător în 1962 în timpul încercării de a sintetiza derivați de clorochină.[58][59] A urmat descoperirea în 1987 a ciprofloxacinei, o moleculă cu spectru antimicrobian îmbunătățit, ceea ce a permis dezvoltarea ulterioară a peste 10 000 de molecule de chinolone.[17][60] Dintre aceștia, doar 20 au început să fie comercializați cu succes.[59] O singură altă clasă capabilă să inhibe giraza bacteriană a fost introdusă, aminocumarinele, cu principalul reprezentant novobiocina.[61][62]

Moleculele dezvoltate în ultimele decenii au ca scop îmbunătățirea spectrului de activitate și eliminarea rezistenței unor specii, precum Pseudomonas aeruginosa. În 1995 a fost introdusă o asociere cu spectru foarte larg de acțiune, piperacilină/tazobactam.[17][63] Au urmat dezvoltările cefalosporinelor de generația a 5-a, cu ceftobiprol (2002) și ceftarolină (2005), care prezintă avantajul activității pe stafilococ auriu meticilino-rezistent (MRSA).[17][64][65] Au fost dezvoltate și unele glicopeptide derivate din vechile molecule, precum: telavancina, dalbavancina și oritavancina.[66]

Structura chimică a ceftarolinei

Un caz interesant este cel al clasei oxazolidinonelor, care a fost menționată prima dată în 1978 și având ca indicație utilizarea împotriva patogenilor la plante. Reprezentanții au fost introduși în studii clinice la om, iar primul reprezentant, linezolidul, a fost aprobat pentru uz uman în Statele Unite, abia în anul 2000.[67] O oxazolidinonă de nouă generație, tedizolid, prezintă activitate pe MRSA.[66] Printre cele mai noi antibiotice aproabate în terapie se numără daptomicina, tigeciclina, retapamulina, doripenemul,[68] plazomicina, omdaciclina, eravaciclina, iclaprimul, lefamulina, cefiderocolul, precum și unele asocieri, precum ceftazidimă/avibactam și meropenem/vaborbactam.[69][70]

Pe toată durata secolului al XX-lea, numărul de substanțe antibiotice introduse în terapie a crescut semnificativ, astfel că în perioada 1935 - 1968, 12 noi clase de antibiotice au fost introduse. Totuși, numărul a scăzut drastic, iar între 1969 și 2003 doar două noi clase au fost descoperite.[71] După finalizarea epocii de aur a antibioticelor, numărul foarte mare de agenți introduși a dus la utilizarea irațională a acestora în multe domenii, precum medical, veterinar, în industria alimentară și în agricultură, ceea ce a dus la apariția fenomenului sever de rezistență la antibiotice. Prezența antibioticelor în mediul înconjurător creează o presiune asupra bacteriilor patogene de a dezvolta rezistență și distruge bacteriile folositoare.[72] Unele studii propun că singură metodă de reducere a rezistenței la antibacteriene ar fi eliminarea presiunii de selecție asupra bacteriilor patogene.[73]

Deși descoperirea de noi antibiotice a scăzut semnificativ, se pare că produșii naturali încă ar juca un rol important în procesul de descoperire și de dezvoltare al acestor agenți terapeutici.[74] În prezent, există pericolul dezvoltării continue de rezistență la antibiotice de către bacteriile patogene, în special cele din grupul ESKAPE. Nevoia de noi clase de antibiotice sau de noi compuși cu proprietăți farmacologice superioare este în creștere, pe măsură ce medicamentele vechi sunt retrase din uz datorită ineficienței lor în fața tulpinilor patogene multi-rezistente.[17]

Mecanism de acțiune

Principalele ținte biochimice din structura celulei bacteriene pe care acționează antibioticele sunt peretele celular, membrana celulară și respectiv acizii nucleici.[75]

Datorită diversității foarte mari în ceea ce privește antibioticele, există o multitudine de mecanisme de acțiune prin care acestea își manifestă efectul de neutralizare sau de toxicitate asupra organismelor bacteriene.[76] Obiectivul unei molecule de antibiotic este de a ajunge la suprafața sau în interiorul celulei bacteriană și de a ținti selectiv anumite structuri moleculare sau biologice din componența acestora, lăsând neafectate celulele gazdei umane sau animale. În acest caz, după cum se poate observa și în diagrama din partea dreaptă, antibioticele pot acționa la nivelul: peretelui celular, membranei celulare, acizilor nucleici, proteinelor sau a ribozomilor.[75]

De asemenea, prin mecanismul pe care îl prezintă, antibioticele pot face parte din două clase mari, astfel că ele au fie efect bacteriostatic (inhibând creșterea microorganismelor, dar fără să le distrugă), fie bactericid (provocând moartea celulelor bacteriene).[77][78]

Peretele celular

Un număr relativ mare de antibiotice își manifestă efectul prin blocarea sintezei, organizării sau formării finale a peretelui celular, în special în punctele de legare ale peptidoglicanului (care este componentul principal al acestuia), dar nu interferă deloc cu alte componente intracelulare.[79] În urma inhibării sintezei peretelui celular, au loc alterări în compoziția intracelulară a microorganismului, datorită unor modificări ale presiunii osmotice. Atâta timp cât procesele intracelulare se pot derula, acestea încearcă să compenseze presiunea internă creată de lipsa peretelui celular, însă până în momentul în care celula se distruge. În același timp, lipsa peretelui va permite intrarea altor agenți antibacterieni.[80]

Câteva exemple de antibiotice care acționează la nivelul peretelui celular sunt: toate antibioticele beta-lactamice (penicline, cefalosporine, monobactame, carbapeneme, prin legarea de enzimele responsabile de sinteza peptidoglicanului), antibioticele glicopeptidice (împiedică legarea straturilor de peptidoglican) și bacitracina (împiedică transportul precursorilor de peptidoglican).[79]

Membrana celulară

O altă categorie de antibiotice este cea care poate produce o lezare directă sau indirectă (prin inhibarea sintezei unor molecule constituente) asupra membranei celulare, efect care se poate manifesta atât la bacterii, cât și la unele specii fungice. Multe dintre molecule țintesc fosfolipidele membranare, care sunt componente lipide cu caracter anionic și vor atrage peptidele antimicrobiene cu caracter cationic, ducând la deformări fizice.[81] Exemple de astfel de peptide includ polimixinele (polimixina B, colistina, care cresc permeabilitatea membranei prin acțiunea similară cu a detergenților) și daptomicina (se leagă de membrană și produce depolarizarea acesteia).[79]

Structura ADN-girazei bacteriene și legarea moleculei de ciprofloxacină de acesta.

Acizii nucleici

Unele antibiotice prezintă un efect de blocare al sintezei moleculelor de acizi nucleici (ADN, ARN), al funcției ribozomilor sau a enzimelor care participă la sinteza proteinelor bacteriene, ceea ce duce la formarea unor proteine defectuoase.[80] Dacă se ia în considerare sinteza ADN-ului și a ARN-ului, există mai multe tipuri de enzime implicate în sinteza acestora care pot fi inhibate. În primul rând, chinolonele inhibă topoizomeraza de tipul II (ADN-giraza) și topoizomeraza de tipul IV, absolut necesare pentru replicarea ADN, pentru recombinare și pentru procesele de reparare ale ADN-ului.[57][79] Același mecanism de inhibiție al ADN-girazei este prezentat și de aminocumarine (novobiocina).[61]

Pot exista și alte mecanisme prin inhibare enzimatică. Rifamicinele, clasă din care face parte și rifampicina, se leagă de ARN-polimerază, ceea ce are ca efect inhibarea inițierii sintezei de ARN.[82] Un alt mecanism este cel prezentat de nitroimidazoli și nitrofurani, care se inserează în celula bacteriană și sunt reduse sub acțiunea nitroreductazelor bacteriene la compuși citotoxici care afectează structura acizilor nucleici și a proteinelor.[79][83]

Din aceeași categorie fac parte și substanțele care acționează ca antimetaboliți, care blochează anumite căi metabolice din sinteza precursorilor pentru acizi nucleici (timidină, baze purinice) și duc implicit la inhibarea sintezei acestora. Acești compuși prezintă similitudine structurală cu moleculele endogene care sunt necesare pentru căile metabolice, în special acidul folic, și intră în competiție cu acidul para-aminobenzoic.[84] Deoarece mamifere nu biosintetizează acid folic, antimetaboliții nu interferă cu metabolismul celular al gazdei. Exemple de antimetaboliți sunt: sulfamidele (acționează prin analogie structurală), trimetoprimul (inhibă dihidrofolat-reductaza), dapsona și acidul 4-aminosalicilic.[79][84]

Structura subunității ribozomale 30S a bacteriei Thermus thermopiles și legarea moleculei de streptomicină de acesta.

Ribozomii și sinteza proteică

În final, cele mai multe clase de antibiotice sunt capabile să inhibeze procesele care au loc la nivelul ribozomului bacterian, diferit structural față de cel eucariot. Ribozomii sunt organitele cu rol în sinteza proteinelor celulare, așadar prin perturbarea funcției sale fie se va opri sinteza proteinelor, fie se vor forma proteine nefuncționale, aberante.[79][85]

Exemple de antibiotice care se leagă de subunitatea 30S a ribozomului sunt aminoglicozidele, tetraciclinele, spectinomicina și capreomicina, iar cele care se leagă de subunitatea 50S a ribozomului sunt macrolidele, streptograminele, lincosamidele, cloramfenicolul, pleuromutilinele și oxazolidinonele.[85][86] Acidul fusidic prezintă un mecanism aparte, fiindcă se leagă de factorul de elongare G implicat în translație.[86] De asemenea, puromicina prezintă simililtudine structurală cu o catenă a ARN-ului de transport, fiind astfel fraudulos incorporat în ribozom și blocând etapa de elongare a catenei polipeptidice.[87]

Clase de antibiotice

Antibioticele sunt adesea clasificate pe baza mecanismului lor de acțiune, a structurii lor chimice sau a spectrului de activitate. Majoritatea acționează asupra funcțiilor bacteriene sau asupra proceselor de creștere. Cele care acționează asupra peretelui celular bacterian (antibiotice beta-lactamice: peniciline, cefalosporine, monobactame și carbapeneme; antibiotice glicopeptidice: vancomicină, teicoplanină) sau a membranei celulare (polimixine), sau care interferă cu enzimele bacteriene esențiale (rifamicine, lipiarmicine, chinolone și sulfamide) prezintă o activitate bactericidă. Inhibitorii sintezei proteice (macrolidele, lincosamidele și tetraciclinele) sunt de obicei bacteriostatice (cu excepția aminoglicozidelor, care sunt bactericide).[88]

Utilizări medicale

Antibioticele sunt utilizate în profilaxia și tratamentul infecțiilor bacteriene,[89] și mai rar a infecțiilor date de protozoare.

Administrare

Sunt utilizate mai multe căi de administrare în tratamentul cu antibiotice. De obicei, se recurge la administrarea orală (per os). În cazuri severe, în particular în cazul infecțiilor sistemice, se recurge la administrarea prin injecție intravenoasă.[1][90] Când se are în vedere o infecție localizată, antibioticele pot fi administrate topic, sub formă de picături oftalmice (în conjunctivită) sau picături auriculare (în otită), dar și pentru tratamentul unor infecții cutanate.[91]

Efecte adverse

Abuzul de antibiotice

Alternative

Rezistența la antibiotice

Obținere industrială

Spectrul de activitate

Referințe

  1. ^ a b „Antibiotics”. NHS. . Accesat în . 
  2. ^ „Factsheet for experts”. European Centre for Disease Prevention and Control. Accesat în . 
  3. ^ „Metronidazole”. The American Society of Health-System Pharmacists. Accesat în . 
  4. ^ Chemical Analysis of Antibiotic Residues in Food (PDF). John Wiley & Sons, Inc. . pp. 1–60. ISBN 9781449614591. 
  5. ^ „General Background: Antibiotic Agents”. Alliance for the Prudent Use of Antibiotics. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Perry Romanowski. „How Products Are Made: Antibiotics”. Accesat în . 
  7. ^ „Ancient Times - Pharmacology”. Antimicrobial Resistance Learning Site For Veterinary Students. Accesat în . 
  8. ^ Buts JP. (1999) Mechanisms of Action of Biotherapeutic Agents. În: Elmer G.W., McFarland L.V., Surawicz C.M.: Biotherapeutic Agents and Infectious Diseases. Humana Press, Totowa, New Jersey. ISBN 978-1-4757-4652-5 doi:10.1007/978-1-59259-711-6_2
  9. ^ Forrest RD (martie 1982). „Early history of wound treatment”. Journal of the Royal Society of Medicine. 75 (3): 198–205. PMC 1437561 Accesibil gratuit. PMID 7040656. 
  10. ^ Wainwright, Milton (). „Moulds in ancient and more recent medicine”. Mycologist. 3 (1): 21–23. doi:10.1016/S0269-915X(89)80010-2. 
  11. ^ Encyclopædia Britannica Online. „Antibiosis” (în eng). Accesat în . 
  12. ^ H. Landsberg (). „Prelude to the discovery of penicillin”. Isis. 40 (3): 225–227. doi:10.1086/349043. 
  13. ^ Calderon CB, Sabundayo BP (2007). Antimicrobial Classifications: Drugs for Bugs. In Schwalbe R, Steele-Moore L, Goodwin AC. Antimicrobial Susceptibility Testing Protocols. CRC Press. Taylor & Frances group. ISBN: 978-0-8247-4100-6
  14. ^ Bosch F, Rosich L (). „The contributions of Paul Ehrlich to pharmacology: a tribute on the occasion of the centenary of his Nobel Prize”. Pharmacology. 82 (3): 171–9. doi:10.1159/000149583. PMC 2790789 Accesibil gratuit. PMID 18679046. 
  15. ^ Williams KJ (august 2009). „The introduction of 'chemotherapy' using arsphenamine - the first magic bullet”. Journal of the Royal Society of Medicine. 102 (8): 343–8. doi:10.1258/jrsm.2009.09k036. PMC 2726818 Accesibil gratuit. PMID 19679737. 
  16. ^ a b Goodman, Louis S.; Gilman, Alfred (). The Pharmacological Basis of Therapeutics. New York: Macmillan. 
  17. ^ a b c d e f g h Zaffiri L., Gardner J., Toledo-Pereyra LH. (). „History of Antibiotics. From Salvarsan to Cephalosporins”. Journal of Investigative Surgery. 25 (5): 67–77. doi:10.3109/08941939.2012.664099. 
  18. ^ Williams KJ (). „The introduction of 'chemotherapy' using arsphenamine - the first magic bullet”. J R Soc Med. 102 (8): 343–8. doi:10.1258/jrsm.2009.09k036. PMC 2726818 Accesibil gratuit. PMID 19679737. 
  19. ^ „The Pre-Antibacterial Era - Pharmacology”. Antimicrobial Resistance Learning Site For Veterinary Students. Accesat în . 
  20. ^ a b c „The Golden Age of Antibacterials - Pharmacology”. Antimicrobial Resistance Learning Site For Veterinary Students. Accesat în . 
  21. ^ Bentley, R (). „Different roads to discovery; Prontosil (hence sulfa drugs) and penicillin (hence β-lactams)”. J Ind. Microbiol. Biotechnol. 36: 775–786. doi:10.1007/s10295-009-0553-8. 
  22. ^ Aminov RI (). „A brief history of the antibiotic era: lessons learned and challenges for the future”. Frontiers in Microbiology. 1: 134. doi:10.3389/fmicb.2010.00134. PMC 3109405 Accesibil gratuit. PMID 21687759. 
  23. ^ Wright PM, Seiple IB, Myers AG (august 2014). „The evolving role of chemical synthesis in antibacterial drug discovery”. Angewandte Chemie. 53 (34): 8840–69. doi:10.1002/anie.201310843. PMC 4536949 Accesibil gratuit. PMID 24990531. 
  24. ^ „Physiology or Medicine 1939 – Presentation Speech”. Nobel Foundation. Accesat în . 
  25. ^ Kingston W (iunie 2008). „Irish contributions to the origins of antibiotics”. Irish Journal of Medical Science. 177 (2): 87–92. doi:10.1007/s11845-008-0139-x. PMID 18347757. 
  26. ^ Foster W, Raoult A (decembrie 1974). „Early descriptions of antibiosis”. The Journal of the Royal College of General Practitioners. 24 (149): 889–94. PMC 2157443 Accesibil gratuit. PMID 4618289. the first scientific observations of the antagonistic actions of various micro-organisms were made ... by William Roberts of Manchester (1874) and John Tyndall of London (1876). 
  27. ^ Foster W, Raoult A (decembrie 1974). „Early descriptions of antibiosis”. The Journal of the Royal College of General Practitioners. 24 (149): 889–94. PMC 2157443 Accesibil gratuit. PMID 4618289. Both Roberts and Tyndall indicated that the Penicillium molds had some property or had an activity which inhibited bacterial growth. 
  28. ^ Bucci, Roberto; Gallì, Paola (). „Public Health History Corner Vincenzo Tiberio: a misunderstood researcher”. Italian Journal of Public Health (în engleză). 8 (4). ISSN 1723-7815. 
  29. ^ Duchesne, Ernest (). Duchesne's Antagonism between molds and bacteria, an English Colloquial Translation. Tradus de Witty, Michael. ISBN 978-1-5498-1696-3. 
  30. ^ a b Straand, Jørund; Gradmann, Christoph; Simonsen, Gunnar Skov; Lindbæk, Morten (). International Encyclopedia of Public Health: Antibiotic Development and Resistance. Academic Press. p. 200. Accesat în . 
  31. ^ Lax, Eric (). The Mold in Dr. Florey's Coat: The Story of the Penicillin Miracle. Holt Paperbacks. ISBN 978-0-8050-7778-0. 
  32. ^ Tan SY, Tatsumura Y (iulie 2015). „Alexander Fleming (1881-1955): Discoverer of penicillin”. Singapore Medical Journal. 56 (7): 366–7. doi:10.11622/smedj.2015105. PMC 4520913 Accesibil gratuit. PMID 26243971. 
  33. ^ Bud, Robert (). Penicillin: Triumph and Tragedy. Oxford University Press. ISBN 978-0-19-954161-4. 
  34. ^ Fleming A (). „Classics in infectious diseases: on the antibacterial action of cultures of a penicillium, with special reference to their use in the isolation of B. influenzae by Alexander Fleming, Reprinted from the British Journal of Experimental Pathology 10:226-236, 1929”. Reviews of Infectious Diseases. 2 (1): 129–39. doi:10.1093/clinids/2.1.129. PMC 2041430 Accesibil gratuit. PMID 6994200. ; Reprint of Krylov AK (). „[Gastroenterologic aspects of the clinical picture of internal diseases]”. Terapevticheskii Arkhiv. 63 (2): 139–41. PMID 2048009. 
  35. ^ Sykes R (). „Penicillin: from discovery to product”. Bulletin of the World Health Organization. 79 (8): 778–9. PMC 2566502 Accesibil gratuit. PMID 11545336. 
  36. ^ Jones, David S.; Jones, John H. (). „Sir Edward Penley Abraham CBE. 10 June 1913 – 9 May 1999”. Biographical Memoirs of Fellows of the Royal Society (în engleză). 60: 5–22. doi:10.1098/rsbm.2014.0002. ISSN 0080-4606. 
  37. ^ John H.C.Nayler (). „Early discoveries in the penicillin series”. Trends in Biochemical Sciences (în engleză). 16: 195–197. doi:10.1016/0968-0004(91)90076-8. 
  38. ^ Wainwright, M & Swan, HT (). C.G. Paine And The Earliest Surviving Clinical Records Of Penicillin Therapy. Medical History. 30. pp. 42–56. PMID 3511336. 
  39. ^ Shampo, M. A.; Kyle, R. A. (). „Ernst Chain--Nobel Prize for work on penicillin”. Mayo Clinic Proceedings. 75 (9): 882. doi:10.4065/75.9.882. PMID 10994820. 
  40. ^ Hugh, TB (). „Howard Florey, Alexander Fleming and the fairy tale of penicillin”. The Medical Journal of Australia. 177 (1): 52–53; author 53 53. doi:10.5694/j.1326-5377.2002.tb04643.x. PMID 12436980. 
  41. ^ a b Van Epps HL (). „René Dubos: unearthing antibiotics”. J. Exp. Med. 203 (2): 259. doi:10.1084/jem.2032fta. PMID 16528813. 
  42. ^ Roger Cooter, John Pickstone (2003) Companion to Medicine in the Twentieth Century; Capitolul 2: The Golden Age of Medicine, pag. 21-37; Taylor & Francis, ISBN 0415286034
  43. ^ a b Mohr K.I.(2016) History of Antibiotics Research. În: Stadler M., Dersch P. (eds) How to Overcome the Antibiotic Crisis. Current Topics in Microbiology and Immunology, volumul 398. Springer, Cham ISBN 978-3-319-49282-7, doi:10.1007/82_2016_499
  44. ^ Karwehl S, Stadler M (). „Exploitation of fungal biodiversity for discovery of novel antibiotics”. Curr Top Microbiol Immunol. doi:10.1007/82_2016_496. 
  45. ^ Ehrlich J, Gottlieb D, Burkholder PR, Anderson LE, Pridham TG (1948) Streptomyces venezuelae, N. sp., The source of chloromycetin. J Bacteriol 56(4):467–477 PMC 518608 PubMed
  46. ^ Duggar BM (1948) Aureomycin; a product of the continuing search for new antibiotics. Ann N YAcad Sci 30;51(Art. 2):177-81. PubMed doi:10.1111/j.1749-6632.1948.tb27262.x
  47. ^ Finlay AC, Hobby GL, P’an SY, Regna PP, Routien JB, Seeley DB, Shull GM, Sobin BA, Vinson IAJW, Kane JH (ianuarie 1950) Terramycin, a new antibiotic. Science ;111(2874):85. PubMed doi:10.1126/science.111.2874.85
  48. ^ McGUIRE JM, BUNCH RL, ANDERSON RC, BOAZ HE, FLYNN EH, POWELL HM, SMITH JW (iunie 1952). „Ilotycin, a new antibiotic”. Antibiot Chemother (Northfield). 2 (6): 281–3. PMID 24541924. 
  49. ^ Zhanel GG, Walters M, Noreddin A, Vercaigne LM, Wierzbowski A, Embil JM, Gin AS, Douthwaite S, Hoban DJ (). „The ketolides: a critical review”. Drugs (în engleză). 62 (12): 1771–804. doi:10.2165/00003495-200262120-00006. PMID 12149046. 
  50. ^ McCormick MH, McGuire JM, Pittenger GE, Pittenger RC, Stark WM (). „Vancomycin,a new antibiotic. I. Chemical and biologic properties”. Antibiot Annu (în engleză). 3 (12): 606–611. PMID 13355336. 
  51. ^ Somma S, Gastaldo L, Corti A (). „Teicoplanin, a new antibiotic from Actinoplanes teichomyceticus nov. sp”. Antimicrob Agents Chemother (în engleză). 26 (6): 917–923. doi:10.1128/aac.26.6.917. PMC 180050 Accesibil gratuit. PMID 6240963. 
  52. ^ Charney J, Fisher WP, Curran C, Machlowitz RA, Tytell AA (). „Streptogramin, a newantibiotic”. Antibiot Chemother (în engleză). 3 (12): 1283–1286. PMID 24542810. 
  53. ^ Schaffer L, Finkelstein J, Hohn A, Djerassi I (noiembrie 1963). „Lincomycin—a New Antibiotic: Studies in Children Carrying β-Hemolytic Streptococci in Association with Acute Pharyngitis, Tonsillitis, or Both”. Antibiot Chemother (în engleză). 2 (11): 642–645. doi:10.1177/000992286300201110. PMID 14079244. 
  54. ^ Mason DJ, Dietz A, Deboer C (1962) Lincomycin-a new antibiotic. I. Discovery and biologicalproperties Antimicrobial Agents and Chemotherapy 2:554–559
  55. ^ Meyers BR, Kaplan K, Weinstein L (). „Microbiological and pharmacological behavior of 7-chlorolincomycin”. Appl Microbiol (în engleză). 17 (5): 653–7. PMC 377774 Accesibil gratuit. PMID 4389137. 
  56. ^ Sensi P, Greco AM, Ballotta R (). „Rifomycins. I. Isolation and properties of rifomycin B andrifomycin complex”. Antibiot Annu (în engleză). 7: 262–270. PMID 14444943. 
  57. ^ a b Hooper, DC. (). „Emerging mechanisms of fluoroquinolone resistance”. Emerging Infectious Diseases. 7 (2): 337–41. doi:10.3201/eid0702.010239. PMC 2631735 Accesibil gratuit. PMID 11294736. 
  58. ^ Wentland MP: In memoriam: George Y. Lesher, Ph.D., in Hooper DC, Wolfson JS (eds): Quinolone antimicrobial agents, ed 2., Washington DC, American Society for Microbiology : XIII - XIV, 1993.
  59. ^ a b Takahashi H, Hayakawa I, Akimoto T (). „The history of the development and changes of quinolone antibacterial agents”. Yakushigaku Zasshi (în japoneză). 38 (2): 161–179. PMID 15143768. 
  60. ^ Grohe K, Heitzer H (1987) Cycloaracylierung von Enaminen, Synthese von4-Chinolon-3-carbonsauren. Liebigs Annalen der Chemie 1:29–37. doi:10.1002/jlac.198719870106
  61. ^ a b Hoeksema H.; Johnson J. L.; Hinman J. W. (). „Structural studies on streptonivicin, a new antibiotic”. J Am Chem Soc. 77 (24): 6710–6711. doi:10.1021/ja01629a129. 
  62. ^ Heide L (2014) New aminocoumarin antibiotics as gyrase inhibitors. International Journal of Medical Microbiology. 304(1):31-6. doi:10.1016/j.ijmm.2013.08.013 PubMed
  63. ^ Sanders WE Jr, Sanders CC (). „Effect Piperacillin/tazobactam: a critical review of the evolving clinical literature”. Clin Infect Dis (în engleză). 22 (1): 107–23. doi:10.1093/clinids/22.1.107. PMID 8824974. 
  64. ^ Zhanel GG1, Lam A, Schweizer F, Thomson K, Walkty A, Rubinstein E, Gin AS, Hoban DJ, Noreddin AM, Karlowsky JA (). „Ceftobiprole: a review of a broad-spectrum and anti-MRSA cephalosporin”. Am J Clin Dermatol (în engleză). 9 (4): 245–54. doi:10.2165/00128071-200809040-00004. PMID 18572975. 
  65. ^ Duplessis, C; Crum-Cianflone, N. F; Crum-Cianflone; Duplessis; Duplessis (februarie 2011). „Ceftaroline: A New Cephalosporin with Activity against Methicillin-Resistant Staphylococcus aureus (MRSA)”. Clinical Medicine Reviews in Therapeutics. 3: a2466. doi:10.4137/CMRT.S1637. PMC 3140339 Accesibil gratuit. PMID 21785568. 
  66. ^ a b Hesterkamp T (2015) Antibiotics clinical development and pipeline. Curr Top Microbiol Immunol.(Springer EBook). doi:10.1007/82_2015_451
  67. ^ Stahlmann R, Riecke K (2004) Die Infektiologie. 5.3.14.1 Editori: Adam D, Doerr HW, Link H, Lode H (Hrsg.), Springer;
  68. ^ Jaswant Rai, Gurpreet Kaur Randhawa, and Mandeep Kaur (). „Recent advances in antibacterial drugs”. Int J Appl Basic Med Res (în engleză). 3 (1): 152–163. doi:10.4103/2229-516X.112229. PMC 3678679 Accesibil gratuit. PMID 23776832. 
  69. ^ Fernandes P, Martens E (iunie 2017). „Antibiotics in late clinical development”. Biochemical Pharmacology. 133: 152–163. doi:10.1016/j.bcp.2016.09.025. PMID 27687641. 
  70. ^ Choi, Justin J; McCarthy, Matthew W. (). „Cefiderocol: a novel siderophore cephalosporin”. Expert Opinion on Investigational Drugs. 27 (2): 193–197. doi:10.1080/13543784.2018.1426745. PMID 29318906. 
  71. ^ Conly, Jm; Johnston, Bl (). „Where are all the new antibiotics? The new antibiotic paradox”. Canadian Journal of Infectious Diseases and Medical Microbiology (în engleză). 16 (3): 159–160. doi:10.1155/2005/892058. ISSN 1712-9532. PMC 2095020 Accesibil gratuit. PMID 18159536. 
  72. ^ Godfrey S. Bbosa1, Norah Mwebaza, John Odda, David B. Kyegombe, Muhammad Ntale (). „Antibiotics/antibacterial drug use, their marketing and promotion during the post-antibiotic golden age and their role in emergence of bacterial resistance”. Health (în engleză). 6: 410–425. doi:10.4236/health.2014.65059. 
  73. ^ Aarestrup FM, Seyfarth AM, Emborg HD, Pedersen K, Hendriksen RS, Bager F. (). „Effect of Abolishment of the Use of Antimicrobial Agents for Growth Promotion on Occurrence of Antimicrobial Resistance in Fecal Enterococci from Food Animals in Denmark”. Antimicrobial Agents and Chemotherapy (în engleză). 45 (7): 2054–2059. doi:10.1128/AAC.45.7.2054-2059.2001. PMC 90599 Accesibil gratuit. PMID 11408222. 
  74. ^ Newman DJ, Cragg GM (2016) Natural products as sources of new drugs from 1981 to 2014.J Nat Prod 79:629–661
  75. ^ a b „Antibiotics by Mechanism of Action” (în engleză). Sigma-Aldrich. Accesat în . 
  76. ^ Sahra Kırmusaoğlu, Nesrin Gareayaghi, Bekir S. Kocazeybek (). „Introductory Chapter: The Action Mechanisms of Antibiotics and Antibiotic Resistance”. IntechOpen (în engleză). doi:10.5772/intechopen.85211. 
  77. ^ Ocampo PS, Lázár V, Papp B, Arnoldini M, Abel zur Wiesch P, Busa-Fekete R, Fekete G, Pál C, Ackermann M, Bonhoeffer S (iulie 2014). „Antagonism between Bacteriostatic and Bactericidal Antibiotics Is Prevalent” (PDF). Antimicrobial Agents and Chemotherapy (în engleză). 58 (8): 4573–4582. doi:10.1128/AAC.02463-14. PMID 24867991. 
  78. ^ Wilson G, Miles A (). „Topley and Wilson's principles of bacteriologyand immunity”. Immunology (în engleză) (ed. 5). 8 (5). PMC 1423479 Accesibil gratuit. 
  79. ^ a b c d e f g Patrick Murray, Ken Rosenthal, Michael Pfaller (octombrie 2015). „17. Antibacterial Agents”. Medical Microbiology (ed. 8). Elsevier. pp. 165–173. ISBN 9780323299565. 
  80. ^ a b „Antibiótico” (în spaniolă). Enciclopedia Microsoft® Encarta® Online. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  81. ^ Richard M. Epand, Chelsea Walker, Raquel F. Epand, Nathan A. Magarvey (). „Molecular mechanisms of membrane targeting antibiotics”. Biochimica et Biophysica Acta (BBA) - Biomembranes (în engleză). 1858 (5): 980–987. doi:10.1016/j.bbamem.2015.10.018. ISSN 0005-2736. 
  82. ^ Wehrli W, Abstract (). „Rifampin: mechanisms of action and resistance”. Reviews of Infectious Diseases. 5 (sup. 3): S407–11. doi:10.1093/clinids/5.supplement_3.s407. PMID 6356275. 
  83. ^ Guay DR (). „An Update on the Role of Nitrofurans in the Management of Urinary Tract Infections”. Drugs (în engleză). 61: 353–364. doi:10.2165/00003495-200161030-00004. 
  84. ^ a b Bhattacharjee M.K. (2016) Antimetabolites: Antibiotics That Inhibit Nucleotide Synthesis. În: Chemistry of Antibiotics and Related Drugs. Springer, Cham. doi:10.1007/978-3-319-40746-3_4 ISBN 978-3-319-40744-9 (în engleză)
  85. ^ a b Poehlsgaard J, Douthwaite S (). „The bacterial ribosome as a target for antibiotics”. Nature Reviews Microbiology (în engleză). 3 (11): 870–881. doi:10.1038/nrmicro1265. 
  86. ^ a b Wilson DN (). „Ribosome-targeting antibiotics and mechanisms of bacterial resistance”. Nature Reviews Microbiology (în engleză). 12 (1): 35–48. doi:10.1038/nrmicro3155. 
  87. ^ Pestka, S. (). „Inhibitors of ribosome functions”. Annu. Rev. Microbiol. 25: 487–562. doi:10.1146/annurev.mi.25.100171.002415. PMID 4949424. 
  88. ^ Finberg RW, Moellering RC, Tally FP, Craig WA, Pankey GA, Dellinger EP, West MA, Joshi M, Linden PK, Rolston KV, Rotschafer JC, Rybak MJ (noiembrie 2004). „The importance of bactericidal drugs: future directions in infectious disease”. Clinical Infectious Diseases. 39 (9): 1314–20. doi:10.1086/425009. PMID 15494908. 
  89. ^ Antibiotics Simplified. Jones & Bartlett Publishers. . pp. 15–17. ISBN 9781449614591. 
  90. ^ Leekha S, Terrell CL, Edson RS (februarie 2011). „General principles of antimicrobial therapy”. Mayo Clinic Proceedings. 86 (2): 156–67. doi:10.4065/mcp.2010.0639. PMC 3031442 Accesibil gratuit. PMID 21282489. 
  91. ^ Pangilinan R, Tice A, Tillotson G (octombrie 2009). „Topical antibiotic treatment for uncomplicated skin and skin structure infections: review of the literature”. Expert Review of Anti-Infective Therapy. 7 (8): 957–65. doi:10.1586/eri.09.74. PMID 19803705. 

Bibliografie

Resurse bibliotecare
Despre Antibiotic
În limba română
  • Fulga I.G. (). Antibioza, antibiotice, antibioterapie. București: Editura Medicală. 
  • Balș M. (). Antibioticele. București: Editura Medicală. 
  • Angelescu M (). Terapia cu antibiotice. București: Editura Medicală. 
  • L. Debeleac (). Microbiologie. București: Ed. Medicală Amaltea. ISBN 973-9628-60-5. 
  • O.M. Dorobăț (). Bacteriologie medicală. București: Editura Universității „Titu Maiorescu”. ISBN 973-7674-00-6. 
  • Cristea A.N. (). „Antibiotice”. Tratat de farmacologie (ed. 1). București: Editura Medicală. ISBN 973-39-0535-6. 
În limbi străine
  • Alcamo IE (). Fundamentals of microbiology. Boston: Jones and Bartlett. ISBN 978-0-7637-1067-5. 
  • Atlas RM (). Principles of microbiology. St. Louis: Mosby. ISBN 978-0-8016-7790-8. 
  • Gualerzi CO, Brandi L, Fabbretti A, Pon CL, ed. (). Antibiotics: Targets, Mechanisms and Resistance. John Wiley & Sons, Inc. ISBN 978-3-527-33305-9. 
  • Sköld O (). Antibiotics and Antibiotic Resistance. John Wiley & Sons, Inc. doi:10.1002/9781118075609. ISBN 9781118075609. 
  • Walsh C (). Antibiotics: Actions, Origins, Resistance. Washington DC: ASM Press. ISBN 978-1555818937. 

Lectură suplimentară

Vezi și

Legături externe


v • d • m
Antiinfecțioase de uz sistemic: antibiotice și chimioterapice antibacteriene (cod ATC J01)
Inhibitori ai sintezei peretelui celular bacterian
Peniciline
(Penami)
Naturale
Antistafilococcice
Cu spectru larg
Aminopeniciline:Amoxicilină#  • Ampicilină# (Pivampicilină  • Bacampicilin㇠ • Metampicilin㇠ • Talampicilină‡)
Carboxipeniciline: Ticarcilină  • Temocilină  • Carbenicilin㇠ • Carindacilină‡
Ureidopeniciline: Azlocilină  • Mezlocilină  • Piperacilină
Altele:Mecilinam  • (Pivmecilinam)  • Sulbenicilină
Cefalosporine
și cefamicine
(Cefeme)
Generația I
Generația II
Cefaclor  • Cefoxitină  • Cefotetan  • Cefuroximă (axetil)  • Cefamandol‡  • Cefprozil  • Cefonicid‡  • Loracarbef‡ (carbacefemă)
Generația III
Cefotaximă#  • Ceftriaxonă#  • Cefiximă#  • Cefoperazon㇠ • Cefotiam  • Ceftazidimă#  • Ceftizoximă  • Ceftibuten  • Cefditoren (pivoxil)  • Cefdinir  • Cefetamet  • Cefpiramidă  • Cefpodoximă  • Flomoxef‡  • Latamoxef‡ (oxacefeme)
Generația IV
Cefepimă  • Cefpirom㇠ • Cefchinom㇠ • Cefozopran‡
Generația V
Ceftarolină (fosamil)  • Ceftobiprol (medocaril)  • Ceftolozan
Aztreonam#  • Carumonam‡  • Tigemonam‡
Imipenem  • Meropenem#  • Ertapenem  • Doripenem  • Faropenem  • Panipenem‡  • Biapenem  • Teipenem  • Tomopenem  • Ritipenem
Penami (Sulbactam  • Tazobactam)  • Clavami (Acid clavulanic)  • Avibactam  • Vaborbactam
Combinații
Amoxicilină/acid clavulanic#  • Imipenem/cilastatin#  • Piperacilină/tazobactam#  • Ampicilină/flucloxacilină  • Ampicilină/sulbactam (Sultamicilină)  • Ceftazidimă/avibactam  • Ceftolozan/tazobactam  • Cefoperazonă/sulbactam  • Meropenem/vaborbactam • Ticarcilină/acid clavulanic
Altele
Inhibitori ai sintezei proteice bacteriene
Legare de
subunitatea 50s
Oxazolidinone
(acțiune pe
etapa de inițiere)
Innibitori ai
peptidiltransferazei
Grupul MLS
(acțiune pe
etapa de elongare)
Streptogramine
(Sinergistine)
Pristinamicină  • Virginiamicină  • Chinupristină/dalfopristină  • Flopristină/linopristină†
Legare de
subunitatea 30s
Familia streptomicinei
Familia gentamicinei
Familia kanamicinei
Familia neomicinei
Aminociclitoli
Altele
Altele
Acid fusidic (inhibitor al translocazei)  • Mupirocină#
Inhibitori ai sintezei acizilor nucleici bacterieni
Chinolone și
fluorochinolone
(Inhibitori ai topoizomerazei)
Generația I
Acid nalidixic‡  • Acid oxolinic‡  • Cinoxacin㇠ • Flumechin㇠ • Rosoxacin㇠ • Acid pipemidic‡
Generația II
Generația III
Generația IV
Derivați de nitroimidazol
Derivați de nitrofuran
Rifamicine, false macrolide
(Inhibitori ai ARN-polimerazei)
Altele
Antimetaboliți
Asocieri
Trimetoprim/sulfametoxazol# (co-trimoxazol)
Alte clase
Varia
v • d • m
Farmacologie: principalele grupe de medicamente
Tractul digestiv
și metabolism (A)
Sânge și organe
hematopoetice (B)
Sistemul
cardiovascular (C)
Piele (D)
Aparatul
genito-urinar (G)
Sistemul
endocrin (H)
Infecții și
infestații (J, P, QI)
Boli maligne
(L01–L02)
Boli imune
(L03–L04)
Sistemul musculo-
scheletic (M)
Sistemul nervos
central (N)
Aparatul
respirator (R)
Organe de simț (S)
Preparate oftalmologice (picături oftalmice, colire)  • Preparate otologice (picături auriculare)
Altele (V)
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Antibiotic&oldid=13345018