Sari la conținut

Culoarea pielii umane

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ten)

Culoarea pielii umane, denumită uneori și ten, prezintă o gradație continuă de la alb la maro închis aproape negru, uneori cu tonuri roz sau cuprate.[1]

Cantitatea și natura melaninelor conținute în piele, cât și repartiția lor, sunt principalele criterii care îi determină culoarea. Producând în medie mai puțină melanină decât bărbații, femeile au un ten ușor mai deschis. Carotenul alimentar poate, în cantitate importantă, să dea un component ușor gălbui sau portocaliu pielii. Hemoglobina din capilarele sangvine dă o colorație rozalie sau roșiatică pieilor deschise la culoare, cu excepția persoanelor care au un strat gros de grăsime subcutanat.

Genetica joacă un rol capital în determinarea tenului, dar și expunerea la Soare, cea mai mare parte a ființelor umane bronzându-se sub efectul radiațiilor ultraviolete. Consumul unor medicamente, cât și unele patologii, cum este boala Addison, pot provoca o hiperpigmentare, sau din contra depigmentări, cum este la persoanele cu vitiligo. Hormonii feminini în mare cantitate provoacă la unele femei o hiperpigmentare parțială a feței (mască de graviditate).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ fr Pascal Leonardi, La couleur de la peau: une variable continue, In: Pour la Science (periodic), volume 313, novembre 2003, ISSN 0153-4092

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Frost, P. 
  • Frost, P. 
  • Harding, R; Healy, E; Ray, A; Ellis, N; Flanagan, N; Todd, C; Dixon, C; Sajantila, A; et al. 
  • Holick, Michael F. 
  • Jablonski, Nina G.; Chaplin, George. 
  • Jablonski, Nina G. 
  • Lamason, R. L.; Mohideen, MA; Mest, JR; Wong, AC; Norton, HL; Aros, MC; Jurynec, MJ; Mao, X; et al. 
  • Millington, G. W. M. 
  • Millington, George W. M.; Levell, Nick J. 
  • Rees, J.L.; Flanagan, N. 
  • Relethford, JH. 
  • Robins, AH. 
  • Rogers, Alan R.; Iltis, David; Wooding, Stephen. 
  • Snowden, F. 
  • Sweet, FW. 
    • Proposes that the advent of agriculture and a grain diet low in vitamin D gave Northern Europeans their very pale skin.
    • Argues that skin tone is regulated by five genes and suggests Native Americans lost some genes in passage through the Arctic, preventing them from evolving very dark skin in equatorial America.
    • Gives some history of global skin tone maps, noting that Biasutti map is out of date.
  • Walters, KA; Roberts, MS. 
  • Weller, R; J Hunter, J Savin, M Dahl. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]