Ștefan Dragutin
| Ștefan Dragutin | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1253  |
| Decedat | (63 de ani) |
| Înmormântat | Manastir Đurđevi stupovi[*] |
| Părinți | Ștefan Uroș I al Serbiei[1] Elena de Anjou |
| Frați și surori | Ștefan Uroș al II-lea Milutin Q85999528[*] Brnjača[*] |
| Căsătorit cu | Caterina a Ungariei, regină a Serbiei[*] |
| Copii | Elizabeth of Serbia[*] Stephen Vladislav II of Syrmia[*] Urošica[*] |
| Religie | Biserica Ortodoxă Sârbă |
| Ocupație | monarh |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | rege[*] |
| Familie nobiliară | Dinastia Nemanjić |
| Rege[*] | |
| Domnie | – |
| Predecesor | nimeni |
| Succesor | Stephen Vladislav II of Syrmia[*] |
| Rege[*] | |
| Domnie | – |
| Predecesor | Ștefan Uroș I al Serbiei |
| Succesor | Ștefan Uroș al II-lea Milutin |
Modifică date / text  | |
Ștefan Dragutin (în sârbă Стефан Драгутин, în maghiară Dragutin István; c. 1244 - 12 martie 1316) a fost regele Serbiei din 1276 până în 1282. Din 1282, el a condus un regat separat care a inclus nordul Serbiei și (din 1284) banatele maghiare vecine (sau provinciile de frontieră), pentru care a fost numit neoficial „Rege al Sirmiei”.
A fost fiul cel mai mare al regelui Ștefan Uroš I al Serbiei și al Elenei din Anjou. El a primit, în 1268, titlul de „rege tânăr” ca semn al dreptului său de a-l urma pe tatăl său la tron, după un tratat de pace între Uroš I și Béla al IV-lea al Ungariei, care a fost bunicul soției lui Dragutin, Caterina. El s-a revoltat împotriva tatălui său și l-a obligat să abdice cu ajutor maghiar în 1282.
Dragutin a abandonat politica centralizatoare a lui Uroš I și a cedat teritorii mari mamei sale în apanaj. După un accident de călărie, el a abdicat în favoarea fratelui său, Ștefan Uroș al II-lea Milutin în 1282, dar a păstrat regiunile nordice ale Serbiei de-a lungul graniței cu Ungaria. Doi ani mai târziu, cumnatul său, Ladislau al IV-lea Cumanul, rege al Ungariei, i-a acordat trei banate,Mačva (sau Sirmia ulterior), Usora și Soli. A fost primul monarh sârb care a condus Belgradul. Cu sprijinul fratelui său, a ocupat și Banatul de la Braničevo în 1284 sau 1285.
Dragutin a fost, în teorie, vasal atât al fratelui său Ștefan Uroș al II-lea Milutin (pentru teritoriile sale sârbe), cât și al monarhilor maghiari (pentru cele patru banate), dar și-a condus ținuturile sale ca un conducător independent din anii 1290. Conflictele sale cu Milutin s-au transformat într-un război deschis în 1301 și a făcut frecvent raiduri împotriva domnilor maghiari vecini din 1307. Majoritatea nobililor sârbi l-au sprijinit pe Dragutin, dar a fost forțat să facă pace cu Milutin după ce mercenarii lui Milutin l-au învins în 1311 sau 1312. Înainte de moartea sa, a intrat într-o mănăstire și a murit sub numele de călugărie Teoctist. În calendarul ortodox sârb, Dragutin este venerat pe 12 noiembrie sau 30 octombrie (stil vechi și stil nou).
Dragutin a devenit călugăr si a adoptat numele de Teoctist cu putin timp înainte de moartea sa.[3] În timp ce își dădea sufletul, el a declarat că nu poate fi venerat ca un sfânt, potrivit biografiei arhiepiscopului Danilo al II-lea.[3] A murit la 12 martie 1316.[3] A fost înmormântat în Mănăstirea Đurđevi Stupovi.[3] Este considerat cel de-al doilea ctitor al mănăstirii, care a fost construită de străbunicul său, Ștefan Nemanja.[3][4]
Referințe[modificare | modificare sursă]
- ^ The Peerage
- ^ https://www.unicode.org/iso15924/iso15924-codes.html Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b c d e Krstić 2016, p. 47.
- ^ Ćirković 2004, p. 60.
Surse[modificare | modificare sursă]
- Ćirković, Sima (). The Serbs. Blackwell Publishing. ISBN 0-631-20471-7.
- Engel, Pál (). The Realm of St Stephen: A History of Medieval Hungary, 895–1526. I.B. Tauris Publishers. ISBN 1-86064-061-3.
- Fine, John V. A. (). The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century to the Ottoman Conquest. University of Michigan Press. ISBN 978-0-472-08260-5.
- Gál, Judit (). „IV. Béla és I. Uroš szerb uralkodó kapcsolata [The relationship of Béla IV and the Serbian ruler, Uroš I]”. Századok (în maghiară). 147 (2): 471–499. ISSN 0039-8098.
- Krstić, Aleksandar (). „The rival and the vassal of Charles Robert of Anjou: King Vladislav II Nemanjić”. Banatica. 26 (II): 33–51. ISSN 1222-0612.
- Purković, Miodrag Al. (). „Two Notes on Mediæval Serbian History”. The Slavonic and East European Review. 29 (73): 545–549. ISSN 0037-6795.
- Setton, Kenneth M. (). The Papacy and the Levant (1204–1571), Volume I: The Thirteenth and the Fourteenth Centuries. The American Philosophical Society. ISBN 0-87169-114-0.
- Vásáry, István (). Cumans and Tatars: Oriental Military in the Pre-Ottoman Balkans, 1185–1365. Cambridge University Press. ISBN 0-521-83756-1.
| Control de autoritate |
|  |
|---|