Australian Open 2015 a fost un turneu de tenis de Grand Slam care a avut loc la Melbourne Park, în perioada 19 ianuarie – 1 februarie 2015. A fost a 103-a ediție a Australian Open și primul turneu major de tenis al anului 2015. Ca și în anii precedenți, sponsorul principal al turneului a fost Kia.
Stan Wawrinka a fost campion en-titre la simplu masculin, dar a pierdut în semifinale în fața lui Novak Djokovic. Campioana en-titre la simplu feminin Li Na nu și-a apărat titlul, deoarece s-a retras din tenisul profesionist în septembrie 2014.[1]Novak Djokovic a câștigat cel de-al cincilea titlu la Australian Open, învingându-l pe Andy Murray în finală, aceasta fiind a treia oară când cei doi s-au întâlnit în finală.[2] Serena Williams a câștigat un record în Era Open de șase campionate la simplu feminin, învingând-o pe Maria Șarapova în finală, aceasta fiind a doua oară când s-au întâlnit în finală.[3]
La simplu masculin, numărul unu mondial, sârbul Novak Djoković a triumfat, câștigând pentru a cincea oară Grand Slam-ul australian, menținându-și poziția de numărul unu mondial și câștigând în total cel de-al optulea titlu de Grand Slam. El a trecut prin primele cinci runde fără să piardă nici un set. În semifinale, s-a confruntat cu campionul en-titre, Stan Wawrinka, pe care l-a învins de data acesta pentru a se întâlni în finală cu Andy Murray, unde a înregistrat o victorie în patru seturi asupra scoțianului. Cu această victorie el i-a depășit pe Roger Federer și Andre Agassi.[7]
Simplul feminin de pe terenurile din Melbourne a fost dominat de numărul unu mondial, Serena Williams, din Statele Unite. A fost al șaselea ei titlu de Grand Slam la Melbourne și al nouăsprezecelea la general.
La dublu masculin, titlu a fost câștigat de perechea italiană Simone Bolelli și Fabio Fognini. Acesta a fost primul trofeu de Grand Slam pentru ambii jucători.
Dublul feminin a fost dominat de cuplul americano-ceh Bethanie Mattek-Sands și Lucie Šafářová. Ele au câștigat primul lor titlu comun de Grand Slam.
Perechea cap de serie nr.7 indianul Leander Paes și elvețiana Martina Hingis au câștigat la dublu mixt, fiind al doilea titlu pentru Hingis și al treilea pentru Paes.[6]